Sediul BCR din centrul Clujului, gol după doi ani. Primăria nu poate cumpăra mobilier, Emil Boc susține că valoarea imobilului a crescut
Primăria Cluj-Napoca a cumpărat în urmă cu mai bine de doi ani clădirea fostului sediu BCR de pe strada George Barițiu, însă imobilul stă în continuare nefolosit. Acesta ar urma să găzduiască temporar Direcția de Impozite și Taxe, care trebuie să se mute din sediul de pe bulevardul Eroilor, aflat într-o stare avansată de degradare. O parte dintre angajații Primăriei de pe strada Moților ar urma, de asemenea, să se relocheze acolo.
Întrebat despre această situație, primarul Emil Boc a explicat că municipalitatea este blocată de o interdicție legală privind achiziția de mobilier și dotări pentru clădire. Totuși, Boc a precizat că între timp valoarea imobilului a crescut, chiar dacă stă gol.
„În primul rând că am făcut o investiție foarte benefică. Valoarea imobilului categoric a crescut, deci, din perspectiva utilizării banului public, v-aș putea preciza că a fost o intervenție strategică, financiară, bună. Suntem blocați de achiziția de mobilier. Așteptăm deblocarea Ordonanței de Guvern care interzice achiziția de mobilier și de tot ce înseamnă dotări de spații”, a declarat edilul.
Primarul a adăugat că, în rest, administrația locală este pregătită să se mute, însă lipsa mobilierului face imposibilă relocarea.
„Noi avem prin lege o interdicție. Restul suntem pregătiți să ne ducem, dar când se deblochează această parte, putem și noi să intervenim. Trebuie corelat cu mutarea de aici, de pe Moților, și din clădirea de pe Eroilor”, a spus Boc.
Primăria speră să obțină un memorandum care să permită achiziția de dotări.
„Am făcut memoriu la Guvern, sperăm să se aprobe la un moment dat un memorandum pentru achiziție de dotări suplimentare pentru un asemenea spațiu. Știți că astăzi prin lege sunt interzise asemenea achiziții? Atunci asta e realitatea crudă pe care o avem. Viața bate filmul și trebuie să respectăm legile naționale”, a punctat Boc.
În lipsa unei derogări, clădirea BCR va rămâne nefolosită, iar reabilitarea sediului de pe Eroilor întârzie.
„Sperăm la o deblocare parțială măcar, ca să putem elibera, pentru că scopul esențial a fost în primul rând să putem face reabilitarea clădirii de pe Eroilor, care e într-o stare avansată de degradare și trebuie intervenție solidă de la rădăcină, de la ziduri. Și atunci probabil că vom obține prin memorandum anul acesta, ca să putem muta o parte din serviciile de acolo.”











