Se ridică restricțiile de circulație din centru. Când se vor încheia lucrările de amenajare a parcului „I.L.Caragiale”

Autor  admin   în       1 year în urmã  

În ședința de Consiliu Local din 22 iulie, primarul Emil Boc a afirmat că restricțiile de circulație din zona Parcului „I.L.Caragiale” vor fi ridicate la începutul lunii august, iar lucrările din zonă vor fi finalizate până la sfârșitul anului.

Edilul șef s-a referit la restricțiile de pe Barițiu, precum și la redeschiderea circulației auto pe străduțele adiacente Pieței Muzeului. 

„Până la finalul lunii iulie și începutul lunii august, nu vom mai avea restricții de circulație pe strada George Barițiu. Am permis lucrări în luna iulie, pentru că e mai puțin trafic, dar începând cu data de 2 august și în acea zonă se va reveni la normalitate, iar restricțiile de circulație vor fi ridicate. Altfel, am încercat să coroborăm aceste lucrări de infrastructură în perioada în care orașul e mai puțin aglomerat. Aici, decopertarea Canalului Morii va oferi o altă perspectivă orașului”, a explicat  Emil Boc.

Primarul a subliniat că se vor investi până la 500.000 de euro pentru punerea în valoare a unei părți din vestigiile romane descoperite în zona parcului.

Lucrările la Parcul „I.L.Caragiale” au ajuns la peste 70% grad de execuție.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.