Se „relaxează” și școala? E posibil ca majoritatea elevilor să încheie anul online

Autor  admin   în       5 years în urmã  

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că este posibil ca restricțiile impuse populației să se relaxeze după 15 mai. Desigur, oamenii conștientizează că totul depinde de evoluția lucrurilor de până atunci. Deocamdată, România trece printr-un scenariu mult mai fericit decât Italia sau Spania, de exemplu, iar acest lucru conferă optimism.

Totuși, dacă restricțiile se opresc, vor putea merge copiii la școală? Deocamdată, Ministerul Educației și Cercetării nu a anunțat măsuri concrete pentru a doua jumătate a lunii mai. Am discutat cu Marinela Marc, inspector școlar general al județului Cluj. I-am cerut o părere personală, de fost director de școală și de dascăl, cu o experiență de peste 30 de ani.

„Nu cred că va începe imediat, iar când va reîncepe, cred că va fi gradual, întâi clasele terminale și apoi celelalte clase, în funcție de evoluția lucrurilor. Cred că ar putea fi luată în calcul inclusiv varianta ca pentru clasele intermediare să se desfășoare online până la sfârșitul anului școlar. Vom vedea, la nivelul ministerului se discută mai multe variante de finalizare a cursurilor”, a spus Marinela Marc.

Părinții vor fi chemați la serviciu, iar mulți dintre copii – inclusiv cei din clasele mici – ar urma să rămână acasă, dacă s-ar lua o asemenea decizie. Motiv de bătăi de cap pentru familii. Numai că este un an de sacrificiu pentru majoritatea dintre noi, iar lumea înțelege perfect faptul că nimic nu este mai important decât sănătatea.

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.