Se redeschide complet podul Fabricii

Autor  Ionel Lespuc   în       5 years în urmã     917 Vizualizări.  

Primarul Emil Boc a anunțat că podul Fabricii va fi redeschis astăzi, deși lucrările nu sunt finalizate. “Astăzi vom deschide circulația cu caracter provizoriu pe pod, pe cei 300 de metri se va putea circulația pe toate cele patru benzi. Marcajele s-au făcut noaptea aceasta și zilele trecute. Lucrările nu sunt gata încă, termenul de finalizare este mai 2020. Anul viitor, constructorul mai trebuie să pună rosturi de dilatație și se vor impune restricții de trafic timp de 45 de zile, dar numai pe câte o bandă”, a spus Boc, la radio Realitatea FM.

Valoarea lucrărilor este de 13.767.256,25 milioane de lei (fără TVA). Constructorul care a câștigat licitația este ARL (Antrepriza Reparații și Lucrări).

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.