Se mută stațiile CTP de la gară. Care este motivul
Compania de Transport Public (CTP) Cluj anunță că stațiile de autobuz și troleibuz din Piața Gării, cele de vizavi de fosta gară mică, se mută temporar. Călătorii se vor putea îmbarca de la capătul străzii Horea, adică la vreo 30 de metri de actuala stație.
Măsura intră în vigoare de luni, 4 aprilie, și vine ca urmare a procesului de modernizare în care vor intra stațiile din Piața Gării. În locul spațiilor comerciale vor apărea șase stații verzi, adică acoperite cu vegetație, dar și o clădire administrativă a CTP. Primăria nu a prelungit contractele comercianților care ocupau spațiul dedicat transportului public de vis-a-vis de fosta Gară Mică, așa cum nu a prelungit înțelegerile nici cu alte companii care vindeau țigări și croissante în alte stații.
Realizarea unor stații verzi a fost propusă prin procesul de bugetare participativă. “Acest proiect presupune o dezvoltare durabilă – rezistă în timp prin menajarea echilibrului natural și reducerea poluării, este un proiect benefic pentru mediului înconjurător; prin acoperirea vegetală este valorificat frumosul natural, se conturează o siluetă generală a zonei respective, se accentuează anumite zone prin volumetrii și suprafețe coloristice”, scria Daniela Elena Nacev, în programul de bugetare participativă din 2018.
Acoperișurile vor fi realizate din sticlă securizată pe care vor fi amplasate un strat din tablă și unul de vegetație, respectiv sisteme de retenție, dar și de scurgere a apei de pe acoperiș. 12 dintre stații vor avea și un perete lateral.
Primăria a angajat o firmă din Slatina, Metalgan Company SRL, care să monteze 18 stații verzi, la Cluj. 27.000 de lei, aproximativ 5.000 de euro, costă amenajarea unei stații. Totalul pentru cele 18 stații “verzi” este de 486.000 de lei.
O parte dintre aceste stații verzi s-au montat deja, în zona Buna Ziua și lângă Cluj Arena.