Se încheie interimatele. Liberalul clujean care și-a încheiat mandatul de președinte interimar al Senatului

Senatorul PNL de Cluj Mircea Abrudean a anunțat că și-a încheiat mandatul de președinte interimar al Senatului României, pe care l-a deținut timp de peste trei luni. Numirea sa în această funcție a venit în contextul în care Ilie Bolojan, președintele Senatului la acea vreme, a preluat atribuțiile de președinte interimar al României.
„Perioada în care am reprezentat Senatul a însemnat pentru mine o onoare și mă bucur că am făcut asta cu decență, cu credință și loialitate față de țara mea”, a transmis Abrudean, subliniind că va continua activitatea parlamentară din poziția de vicepreședinte al forului legislativ.
Senatorul clujean i-a mulțumit lui Ilie Bolojan pentru încrederea acordată, precum și colegilor din conducerea Senatului pentru colaborarea din această perioadă.