Se demolează două case și se construiesc șase, pe strada Fabricii de Cărămidă


Două case vechi de pe strada Fabricii de Cărămidă nr. 22, în Cluj-Napoca, vor fi demolate pentru a face loc unui mic ansamblu rezidențial cu șase locuințe unifamiliale. Proiectul va fi analizat vineri, 17 octombrie, în cadrul ședinței Comisiei Tehnice de Urbanism a Consiliului Județean Cluj.
Investiția se află în faza elaborării planului urbanistic zonal (PUZ) și se întinde pe o suprafață de 2.510 metri pătrați, delimitată de străzile Fabricii de Cărămidă și Zânelor. În prezent, pe teren există două construcții propuse pentru demolare.
6
unități locative cu 6 locuri de parcare la sol sunt propuse prin acest proiect pe strada Fabricii de Cărămidă
Noile locuințe vor avea regim redus de înălțime – cel mult parter, etaj și mansardă –, iar proiectul include șase locuri de parcare la sol. Zona este deja rezidențială, cu o densitate medie și acces facil la utilități.
„Datorită poziției favorabile și accesibilității facile, zona ar putea fi valorificată optim prin construirea imobilelor cu funcțiuni de locuire, cu o structură care permite dezvoltarea urbanistică a municipiului Cluj-Napoca în această direcție”, se arată în memoriul tehnic al proiectului.
Documentația urbanistică a fost realizată de biroul Arhitectura Nouă din Cluj-Napoca.