Se complică lucrurile pentru Primărie. Urmează să exproprieze în Sopor de cel puțin șase ori mai scump

Autor  Ionel Lespuc   în       1 year în urmã     2192 Vizualizări.  

La dezbaterile despre viitorul cartier Sopor, cel despre care se spune că va fi o premieră pentru România, s-a vehiculat suma de 54 de lei/metru pătrat pentru exproprieri. Evident, deținătorii de pământuri s-au arătat scandalizați. Ei bine, anul acesta ei au primit o veste foarte bună.

Vă amintiți cum au fost gândite lucrurile pentru cartierul Sopor, care ar urma să se construiască de la zero, în baza unui master plan. Proprietarii ar urma să se asocieze și să împartă veniturile generate de ulterioarele dezvoltări imobiliare proporțional cu suprafața terenurilor pe care le dețin. Mai ghinioniști sunt cei ale căror parcele vor deveni străzi, parcuri, școli sau grădinițe. Aceștia din urmă au aflat că vor fi expropriați pe cauză de utilitate publică.

Revenim la vestea pe care au primit-o deținătorii de terenuri din Sopor. Există acel reper în baza căruia se evaluează terenurile în cazuri de exproprieri, grila notarilor. Iar acest instrument a evaluat terenurile din zona Sopor, în 2023, de șase ori mai scump decât în 2022! Scriam într-un alt articol că parcelele fără utilități din acel areal valorează de cinci ori mai mult decât a stabilit primăria, iată că și grila notarilor s-a aliniat. Ba chiar a înmulțit cifra cu șase, de la 50 la 300 de lei/metru pătrat.

Sigur, și pentru alte cartiere a crescut foarte mult valoarea terenurilor fără utilități. Atâta că, în majoritatea zonelor din Cluj, există demult utilități, iar Sopor este cartierul în care urmează să se facă cele mai multe expropieri de utilitate publică.


Camera notarilor colaborează cu o companie privată pentru evaluarea terenurilor din Cluj. Este vorba despre Napoca Business, firmă în care îl găsim pe evaluatorul ANEVAR Alexandru Gliga. Probabil că anul acesta a fost extrem de minuțios cu cercetarea, având în vedere că Primăria urmează să treacă la exproprieri pentru traseul centurii metropolitane și pentru metrou.

Să spunem însă că legea prevede ca despăgubirea pentru expropriere să fie dreaptă (de fapt, „justă, dreaptă și prealabilă”), iar grilele notariale servesc doar ca reper. Acest lucru a fost subliniat anul trecut de către Curtea Constituțională din România.

„Despăgubirea în caz de expropriere trebuie să fie dreaptă, așa cum obliga art. 44 alin. (3) din Constituție. Iar în ecuația stabilirii valorii drepte a despăgubirii în etapa judiciară, grilele notariale vor constitui doar un reper, care trebuie corelat însă cu criteriile legale prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994: a) prețul de piață și b) daunele aduse proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, arată juridice.ro.

Articolul de pe juridice.ro este AICI.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.