Se circulă greu pe unele drumuri județene din cauza ploii și a ninsorii care au căzut peste noapte. VIDEO
Administrația județeană anunță că, în cursul dimineţii zilei de joi, 7 decembrie, pe raza judeţului Cluj nu există drumuri judeţene blocate traficului rutier. Cu toate acestea, pe mai multe sectoare de drum circulaţia se desfășoară în condiţii de iarnă din cauza averselor sub formă de ploaie, ninsoare și a ceții înregistrate în ultimele ore ale nopții și primele ore ale dimineții.
76
de tone de tone de material antiderapant s-au folosit, în total, pentru asigurarea unor condiții bune de circulație pe drumurile din județ.
Sunt afectate, cu preponderență, drumurile situate în zona de munte a județului, dar se acționează, inclusiv prin revizii, și în zonele aflate în apropierea limitei cu județul Sălaj.
De altfel, Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj a anunțat în această dimineață că a intervenit pentru asigurarea circulației pe DN1F, Meseș, județul Sălaj. La primele ore ale dimineții, pe Meseș ningea destul de serios (după cum se vede și în imaginile de mai jos). Șoferii care se îndreaptă spre Zalău – Satu Mare trebuie să țină cont de acest lucru.
Zona Huedin
Reprezentanții CJ Cluj transmit că, pentru asigurarea unor condiţii optime de circulaţie, în cursul zilei de miercuri, 6 decembrie, s-a acţionat pe 6 drumuri județene situate pe raza zonei Huedin. Intervenția a fost realizată cu ajutorul a 2 utilaje. Tot în această zonă, în cursul nopţii şi al acestei dimineţi s-a acţionat pe 7 drumuri județene, cu 7 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 40 de tone de material antiderapant.
Zona Gilău
Pe drumurile judeţene situate în zona Gilău, în cursul zilei de ieri s-a intervenit pe 6 drumuri sau sectoare de drumuri judeţene, cu 2 utilaje. Tot în această zonă, în cursul nopţii şi al acestei dimineţi s-a acţionat pe 9 drumuri județene, cu 6 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 20 de tone de material antiderapant.
Zona Turda
Pe drumurile judeţene situate în zona Turda, în cursul zilei de ieri s-a intervenit pe 5 drumuri judeţene, cu un utilaj. În cursul nopţii şi al acestei dimineţi s-a acţionat pe 3 drumuri județene, cu 4 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 16 de tone de material antiderapant.
Zona Gherla
Pe drumurile judeţene situate în zona Gherla, în acest moment se intervine pe 8 drumuri județene cu un utilaj, iar pe drumurile judeţene situate în zona Dej se intervine pe 3 drumuri județene cu 2 utilaje, fiind vizate drumurile care fac legătura cu județul Sălaj.
„În continuare, se acţionează cu utilaje şi cu materiale antiderapante, inclusiv sare, pentru combaterea fenomenului de polei în zonele unde se impune acest lucru. De asemenea, se efectuează revizii pe mai multe drumuri judeţene pentru verificarea stării părţii carosabile, urmând să se acţioneze în caz de necesitate”, au transmis, joi, reprezentanții Consiliului Județean Cluj.