Se alege praful

Da, știu, aveți dreptate. Am mai folosit acest titlu și era, dacă vă mai amintiți, vorba despre  descompunerea celei mai luminate creații supra-naționale din istoria umanității: Uniunea Europeană. Spre deosebire de acel moment, petrecut cu ceva ani în urmă, am acum senzația că deruta și descompunerea sunt mai intense ca niciodată.

Și cât de frumos pornise totul! Câteva state europene, foste matroane ale umanității (adică, mari puteri coloniale și stăpâne pe destinul întregii planete), au hotărât să facă loc unui proiect care părea să-și tragă seva din cele mai îndrăznețe vise ale gânditorilor utopici europeni. Dus la bun sfârșit, acest proiect ar fi transformat Europa într-un uriaș falanster, condus de principii elevate și de oameni înțelepți.

Mulți dintre noi îi putem aminti pe corifeii care au pus bazele proiectului european: Alcide de Gasperi, Jean Monnet, Robert Schuman, Konrad Adenauer, Jean-Henri Spaak. Dar prea puțini mai poartă în memorie persoana de magnitudine istorică a contelui austriac Richard von Coudenhove-Kalergi, strălucită personificare a existenței mondializate a ființei umane: tatăl său avea străvechi rădăcini europene (flamande, germane, poloneze, baltice, franceze, inclusiv în familia imperială bizantină), iar mama era japoneză, întâlnită de tatăl său cu prilejul unei misiuni diplomatice. Inspirat de corifei ai gândirii precum Kant, Schopenhauer, Nietsche, Spengler, el este primul care, în manifestul său „Pan Europa”, publicat în 1923, promovează ideea unei uniuni a statelor europene, văzută atunci ca un instrument al acțiunii împotriva unei hegemonii  mondiale pusă la cale de Rusia sovietică.

Asociat cu arhiducele Otto von Habsburg, Coudenhove-Kalergi transformă ideea pan-europeană într-o organizație cu adevărat europeană, la congresele căreia participă personalități ca Thomas Mann, Albert Einstein, Aristide Briand, și era promovată de personalități dintre cele mai diverse, din toate domeniile. În 1945, președintele american Harry Truman află despre ideea pan-europeană a lui Coudenhove-Kalergi și o transformă în politică oficială a SUA față de Europa. Un alt mare partizan a fost Winston Churchill, care vedea în Europa Unită soluția de contrabalansare a extinderii agresive a Uniunii Sovietice, care tocmai crease „lagărul mondial al socialismului”.

Coudenhove-Kalergi este adevăratul „fondator” al Uniunii Europene. Mai mult chiar, el a fost cel care a propus ca imn european „Oda bucuriei” de Beethoven. Desigur, cum îi șade bine unei societăți ca a noastră, pofticioasă de senzațional ieftin, numele său este vehiculat mai ales legat de viziunea de viitor, în care el și-a imaginat cinci uniuni politice stăpânind planeta: Uniunea Europeană (cu posesiunile sale), Uniunea Britanică (Marea Britanie cu posesiunile sale), Uniunea Americană (de la Alaska la Patagonia), Uniunea Asiatică (condusă de Rusia) și Uniunea Pacifică (condusă de Japonia și China).

În felul acesta, nu pierdem doar rolul lui Coudenhove-Kalergi în istoria europeană și mondială, dar pierdem din vedere însăși importanța ideii de Europă unită. Această Europă a fost creată de personalități cu magnitudine stelară, care doreau ca Lumea Veche să nu-și piardă rolul și importanța la scară planetară. Probabil că ei se răsucesc acum în mormânt, văzând cum Europa a încăput pe mâna unei coaliții monstruoase, alcătuită din politicieni-măscărici de mâna a doua, preocupați doar de circul politicii ieftine și al îmbogățirii peste noapte, și din birocrați de elită pentru care o literă dintr-un document este mai importantă decât destinul unor oameni. Confirmând în totalitate una dintre afirmațiile lui Coudenhove-Kalergi: „Se petrece acum cea mai periculoasă revoluție din istoria omenirii: revoluția statului împotriva omului. Și asistăm la cea mai periculoasă idolatrie a tuturor timpurilor: zeificarea statului.”

Dacă mai credeți în idealurile „nobile” ale Europei unite, atunci vă invit să aruncați o privire asupra odiosului document difuzat cu mare pompă de tânărul semi-zeu al politicii europene, Emanuel Macron.

Un document care, sub pulpana generoaselor idei de justiție socială și de promovare a creativității și inovației, ne duce cu gândul la izolaționism, la suprasolicitare birocratică și control totalitar al ideilor și opiniilor.  Lucruri care se petrec deja din plin în Europa, sub ochii noștri moleșiți de atâtea libertăți, drepturi și avantaje. În timp ce europenii nu mai răzbeau cu cumpărarea de bilete la spectacole, cu planificarea următoarelor vacanțe exotice, cu înlocuirea grabnică a nenumăratelor aparate și instrumente fără de care însăși viața este imposibilă, naționaliștii, xenofobii și fripturiștii de toate culorile au pus mâna pe putere, iar acum ronțăie, precum castorii, pilaștrii edificiului european.

Acceptarea în Uniune a țărilor central și est-europene, în două valuri succesive (2004 și 2007), era menită să extindă principiile europene până la fruntariile Europei istorice. Bogații Europei au contribuit inclusiv financiar, fondurile de coeziune fiind instrumente prin care verii mai săraci au putut finaliza proiecte (câteodată) grandioase ‒ nu e cazul României, care este interesată doar de acele proiecte din care se poate fura tot…

În consecință,  cancelariile occidentale vorbesc tot mai pe față despre profilarea unei Europe cu două viteze: una vestică, una estică. Iar aceasta este nimic mai mult decât moartea Europei unite… Un exemplu: Macron este un fervent suporter al instaurării unui salariu minim european, care este de fapt mai mult decât dublu față de salariul minim românesc. Măsura nu este una de justiție socială, ci de protecție a economiilor occidentale în fața potopului de lucrători est-europeni, care, cât de curând, vor mai putea merge la Paris sau Hamburg doar în calitate de turiști.

Trebuie să ne intre bine în cap: Europa nu mai are puterea economică, militară și politică cu care se lăuda în urmă cu un secol. Ea este acum doar ca mătușica bătrână, la care vin nepoții să-i admire argintăria și tablourile, mai cerând împrumut ceva bănet pentru studii, mai cerând un sfat…

În mai puțin de un secol, ideea europeană a trecut de la sublim la derizoriu. Mi-e teamă să nu ajungem a spune, parafrazându-l pe poet: „La trecutu-ți mare/Jalnic viitor.”

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.