Școala din Bună Ziua. Despăgubiri de 3,2 milioane de lei pentru un singur teren

Autor  Ionel Lespuc   în       3 luni în urmã  

Primăria Cluj-Napoca a făcut un nou pas concret în direcția realizării școlii primare și gimnaziale din cartierul Bună Ziua, prin finalizarea procedurilor de evaluare a despăgubirilor pentru terenurile ce urmează a fi expropriate.

Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real, formată din reprezentanți ai Primăriei Cluj-Napoca, ai Consiliului Local și ai altor instituții, s-a întrunit în data de 23 aprilie 2025 și a emis Hotărârea nr. 07/2025, prin care a stabilit despăgubirile ce vor fi acordate pentru două cazuri individuale.

În total, sunt șase proprietăți expropriate, dar pentru două s-au formulat contestații, motiv pentru întrunirea comisiei.

Este vorba despre o suprafață de 3.075 mp de teren situată pe strada Iasomiei și o împrejmuire de 40 de metri liniari, parte din loturile necesare pentru construirea unei noi unități de învățământ.

Titularul terenului este Vigh Iuliana, care a exprimat un dezacord cu privire la cuantumul despăgubirii, însă a solicitat totuși plata sumei, conform Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Suma stabilită este de 3.182.625 lei, care va fi virată într-un cont deschis la BRD Groupe Société Générale.

Pentru împrejmuirea de 40 ml, aparținând coproprietarilor Alexandru Carmen-Crăița, Alexandru Cătălin-Alexandru și Alexandru Ștefan-Nicolae, Comisia a stabilit o despăgubire de 47.748 lei.

În total, prin Hotărârea Consiliului Local din toamna anului 2024, a fost aprobată exproprierea unei suprafețe de 16.640 mp de teren necesari pentru construirea școlii, pe strada Bună Ziua. La acel moment, municipalitatea a alocat, din bugetul local, suma de 17.792.938 lei, reprezentând valoarea totală a despăgubirilor individuale.

Procedura de despăgubire va fi finalizată în maximum 90 de zile de la hotărârea Comisiei, după care dreptul de proprietate va fi transferat municipalității.

 

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.