Scandal în Consiliul Local Florești: consilier scos din sală cu forță
Ședința Consiliului Local Florești de ieri s-a transformat într-un spectacol de circ, după ce consilierul Daniel Meze, ales pe listele USR, a fost obligat să părăsească sala pentru comportament considerat incompatibil cu regulamentul de funcționare. Potrivit primarului Bogdan Pivariu, decizia de a-l exclude din ședință a fost luată de președintele de ședință, cu acordul celorlalți consilieri, inclusiv al colegilor de partid ai lui Meze.
Inițial, din ședință a fost exclus un cetățean care asista la dezbateri, Nicu Marcu, apoi a venit rândul lui Meze, care a întrerupt în mod repetat desfășurarea ședinței. Ambii au fost scoși de polițiștii locali.
Daniel Meze este un personaj controversat în politica locală din Florești. În trecut, numele său a apărut în înregistrări în care le vorbea oamenilor despre nevoia de a face alianțe politice pentru a primi la schimb funcții publice.
A reușit să se strecoare sub umbrela USR. De fapt, a fost o alianță, Uniți pentru Florești (USR + ARI, Meze reprezentând ARI). Ieri, totuși, inclusiv colegii săi au fost de acord cu excluderea din ședință.
Într-o postare pe Facebook, primarul Pivariu a declarat: „Floreștiul are nevoie de un consiliu local competent, care să vină cu soluții concrete pentru dezvoltarea comunității noastre. Circul și bătaia de joc pentru votul cetățenilor nu au ce căuta aici.”
De cealaltă parte, Daniel Meze a acuzat majoritatea PNL-UDMR din consiliu că i-ar fi interzis dreptul la cuvânt și l-ar fi îndepărtat abuziv. „Majoritatea PNL-UDMR mi-a luat dreptul de a vorbi în ședință și m-a dat afară din sală!”, a scris acesta pe rețelele sociale.