Salvamont Cluj ar putea interveni, în situații excepționale, la nivel național sau pe teritoriul altor state

Autor  admin   în       3 luni în urmã  

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a inițiat, în vederea aprobării în cadrul ședinței ordinare a deliberativului județean din data de joi, 20  martie, un proiect de hotărâre privind aprobarea Protocolului de cooperare între Consiliul Județean Cluj, Serviciul Public Județean Salvamont – Salvaspeo Cluj și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” Cluj.

Scopul acestui protocol este de a stabili condițiile tehnice și organizatorice privind coordonarea operațională, de către Departamentul pentru Situații de Urgență (D.S.U.), a acțiunilor Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, entitate aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj.

DECLARAȚIE

„Practic, prin intermediul acestui protocol încheiat cu ISU Cluj, ne asigurăm că, în cazul petrecerii unor situații de urgență în zona montană a județului, se va acționa în sistem integrat și unitar, astfel încât toate forțele de intervenție disponibile să intervină cu promptitudine și profesionalism. Desigur, acest protocol privește doar situațiile grave, cu număr mare de răniți sau acțiuni internaționale de amploare. În continuare, pentru cazurile punctuale petrecute în zona de munte, Salvamont Cluj va acționa la fel ca și până acum, prin oferirea primului-ajutor persoanelor rănite și, în funcție de caz, predarea accidentaților către personalul medical de pe ambulanță”.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj

Conform acestui protocol încheiat la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență (D.S.U.), Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj va colabora cu I.S.U. Cluj în situația producerii unor situații de urgență deosebite, care necesită resurse de sprijin, în arealul montan al județului Cluj. De asemenea, Salvamont Cluj va participa, în limita competențelor și a resurselor disponibile, cu salvatori montani și resurse materiale, la efectuarea de misiuni specifice atât pe teritoriul județului Cluj, cât și la nivel național și, la nevoie, pe teritoriile altor state.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.