Salina Turda se extinde. Cel mai spectaculos obiectiv turistic din Cluj intră într-o nouă etapă de dezvoltare

Cel mai vizitat și, probabil, cel mai spectaculos obiectiv turistic al județului Cluj intră într-o nouă etapă de dezvoltare. Salina Turda, celebră pentru peisajul său subteran unic, va fi extinsă printr-un proiect ambițios în valoare de peste 126 de milioane de lei. Investiția vizează amenajarea Minei Iosif, o zonă care până acum nu era inclusă în circuitul turistic, precum și modernizarea bazei de tratament.
Potrivit unui comunicat transmis de operatorul Salina Turda – Turda Salina Durgău, societate aflată în subordinea Primăriei Turda –, lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul anului 2029.
„Acest pas important face parte dintr-un efort mai larg de a crește atractivitatea turistică a zonei și de a transforma Salina Turda într-un punct de referință pentru turismul balnear și durabil din România, Europa și întreaga lume”, transmit reprezentanții salinei.
Mina Iosif devine noul punct de atracție
Amenajarea Minei Iosif va însemna deschiderea unui nou obiectiv turistic, care va contribui la creșterea capacității de vizitare. Astfel, salina va putea primi mai mulți turiști simultan, în condiții mai bune, cu trasee și facilități noi.
Mina Iosif este cunoscută și ca „Sala Ecourilor”, datorită acusticii impresionante, însă până acum nu a fost inclusă în circuitul obișnuit de vizitare. Transformarea acesteia într-un spațiu accesibil publicului larg promite să aducă o nouă dimensiune experienței din subteranul de la Turda.