Să-l credem? Emil Boc, despre modul în care se fac angajările la Primărie

Autor  Ionel Lespuc   în       2 years în urmã     1360 Vizualizări.  

Primarul Clujului, Emil Boc, a vorbit, săptămâna aceasta, despre modul în care se fac angajările în instituția pe care o conduce.

Ne amintim cu toții că, în campania electorală, primarul a abordat tema meritocrației, pe care a abandonat-o mai apoi; până la discuția despre concursurile din Primărie. Deși de-a lungul anilor, instituția pe care o patronează s-a înțesat de nepoți și prieteni, însă Boc afirmă sus și tare că toate angajările se fac corect și transparent.

„Am luat toate măsurile pentru transparența deplină a procesului. Oricine învață poate spera să acceseze o funcție publică”, a spus Emil Boc. Nu am aflat, din declarația domniei sale, când a luat aceste toate măsurile.

Potrivit primarului, elaborarea temelor de concurs se filmează, interviurile se înregistrează audio, iar grila de corectare este aplicată unitar, ceea ce ar duce la respectarea pe deplin a regulilor transparenței.

Găsiți AICI lista posturilor vacante astăzi la Primăria Cluj-Napoca. Dacă participați la concurs, să ne spuneți cât de corect a fost.

Declarația sa vine în contextul a ceea ce presa a numit „sporul de obezitate”, acordat în Primărie. Inițial, primarul a explicat că polițiștii locali se confruntă cu riscuri și merită cei 15% în plus la salariu, dar apoi a schimbat perspectiva și a admis că sporul de 15% este acordat tuturor „ca să presteze de calitate”. Altfel spus, a transmis că pericolul cel mare nu e al angajaților, ci al Primăriei, și este acela ca angajații să nu tragă chiulul.

About