S-a lansat licitația. Spitalul modern din centrul Clujului care ar urma să fie finalizat în trei ani

Autor  Ionel Lespuc   în       2 years în urmã  

Consiliul Județean Cluj anunță că a publicat în platforma electronică de licitații SEAP anunțul referitor la achiziționarea lucrărilor de construire a Centrului Integrat de Transplant de la Cluj.

„Ne dorim ca în maximum 3 ani să avem ridicată clădirea modernă în care va funcționa Centrul Integrat de Transplant de pe str. Hașdeu. Speranța noastră este să atribuim cât mai repede, astfel încât să fie salvate cât mai multe vieți. E unul din proiectele unice pe care le dezvoltăm în sănătate la Cluj, dar care va deservi întreaga Românie.”, a spus Alin Tișe, președintele Consiliului Județean.

Valoarea estimată a achiziției este de 466.802.813 lei, la care se adaugă T.V.A. Termenul limită pentru depunerea candidaturilor este data de 10 octombrie 2022, ora 15. Criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”.

În cadrul unicului Centru Integrat de Transplant din țară și din sud-estul Europei vor fi efectuate patru tipuri de transplant: de cord, plămân, hepatic și renal, acesta urmând a fi un Centru al excelenței atât în ceea ce privește chirurgia și transplantul de organe cât și în ceea ce privește cercetarea avansată în domeniu.

Centrul Integrat de Transplant va dispune de 12 săli de operație și chirurgie, zone de Imagistică și U.P.U., laboratoare, unitatea de transfuzii și recoltare sânge, zona A.T.I., cabinete medicale și săli de cercetare, saloane, heliport, etc. De asemenea, Centrul de Transplant Multiorgan de la Cluj va avea 280 de paturi pentru pacienți și 176 de locuri de parcare.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.