S-a lansat Alianța 2020. Un clujean a negociat proiectul politic

Autor  Ionel Lespuc   în       5 years în urmã     883 Vizualizări.  

USR și PLUS au bătut palma, sâmbătă seara, pentru o alianță electorală. “În 02.02., la ora 20.20, s-a lansat Alianța 2020. Vom merge pe o listă comună la alegerile europarlamentare, iar apoi discuțiile rămân deschise pentru celelalte provocări electorale. Dacian Cioloș, din partea PLUS, va fi primul pe listă, iar Cristian Ghinea și Clotilde Armand, de la USR, pe locurile doi și trei”, a spus Elek Levente. 

Clujeanul care a fost președintele interimar al USR, de la demisia lui Nicușor Dan și până la alegerea lui Dan Barna, a fost desemnat de Biroul Național al partidului să negocieze cu Cioloș. S-au purtat discuții timp de un an, iar totul a putut deveni oficial după ce Dacian Cioloș a dat drumul proiectului PLUS.

În următoarea perioadă vor fi patru rânduri de alegeri: europarlamentare și prezidențiale, în 2019, locale și parlamentare, în 2020.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.