S-a donat, s-a revocat donația, s-a donat din nou. Cum (nu) s-a ținut Primăria de cuvânt

Autor  admin   în       5 luni în urmã     908 Vizualizări.  

Elek Levente, fondatorul Asociației pentru Protecția Urbanistică a Clujului, un ONG care a pus umărul la disciplinarea dezvoltărilor imobiliare din urmă cu zece ani, a explicat situația grădiniței Martinel, din Bună Ziua. Ca reacție la emisiunea Urbea9, filmată în cartierul din sudul Clujului, Elek a povestit cum Primăria nu s-a ținut de cuvânt față de un dezvoltator.

„Grădinița pe lângă care ați trecut a fost realizată de o firmă privată, donată la cheie către municipalitate, condiție impusă pentru a primii autorizația de construire pentru trei blocuri de P+3. Primăria nu s-a ținut de angajament, iar compania privată a revocat donația și timp de trei ani grădinița a funcționat în privat. Ulterior, probabil după un șantaj, donația a fost activată din nou și a devenit grădiniță publică.

Fac această mențiune pentru a sublinia faptul că administrația locală nu a construit nici măcar o grădiniță în 30 de ani în acest cartier care este locuit predominant de familii tinere”, a transmis fondatorul APUC.

Din păcate, urbanismul din Primărie stă în pumnul unui singur om, care și-a asumat o putere discreționară. În baza cunoștințelor sale urbanistice și de circulație auto, se pornesc sau se opresc investiții, se adaugă sau se scad etaje fără o normă științifică.

Cartierul Bună Ziua a început să se construiască în urmă cu aproape 30 de ani, iar administrația publică s-a făcut că nu vede. Dotările publice de aici sunt aproape inexistente, ajunge să faceți o plimbare prin zonă ca să vedeți că e un alt Florești. Abia acum se dorește realizarea unui parc și construcția unei școli. Clujul a criticat comunele limitrofe că nu au edificat creșe sau școli noi, dar fix asta s-a întâmplat și în zonele nou constituite ale municipiului.

În final, facem mențiunea că nici emisiunea Urbea9 și nici acest articol nu au fost finanțate de vreun „gangster imobiliar” și nici de vreun, cum să-i spunem, „zân imobiliar”. 🙂

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.