S-a deschis Podul Porțelanului 2. Garanție: 100 de ani

Autor  Ionel Lespuc   în       2 years în urmã  

Podul Porțelanului 2, cu două benzi, cel care dublează vechiul pod cu un singur sens, a fost deschis astăzi circulației. Proiectul podului a avut întârziere, vă amintiți, din cauza unui zăcământ de sare descoperit fix pe malul opus celui unde s-a făcut studiu geologic.

Primarul Emil Boc a fost jurnalistul de serviciu la inaugurare. I-a invitat pe vecini și le-a luat interviu. Oamenii și-au amintit că acolo era un pod de lemn peste care trecea o mocăniță.

100

de ani este garanția podului, potrivit edilului șef.

Entertainerul i-a pus pe proiectanți și pe constructori sub pod, la momentul redeschiderii traficului. Primele mașini care au traversat Someșul pe noul pod au fost două camioane de mare tonaj. Apoi Emil Boc a dirijat circulația și a fost claxonat de șoferi. Proiectanții și pe constructorii au scăpat cu bine, podul nu s-a prăbușit.

Vechiul pod, Porțelanului 1, renovat încă din 2020, va fi rezervat traficului pietonal și velo.

Asocierea Freyrom SA – Procons Group SRL a câștigat licitația pentru acest proiect, abandonat după descoperirea zăcământului de sare. Termenul de finalizare a lucrărilor, 7 luni, a fost respectat: mai – decembrie 2022.

Podul are două benzi de circulație auto, o lungime de 62 de metri, trei deschideri (8,76 de metri + 35,94 de metri + 8,76 de metri) și o lățime de 10,8 metri.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.