S-a aprobat un mare ansamblu imobiliar în centrul Clujului. Trebuie să lase loc pentru o stradă nouă, pe malul Someșului

Autor  Ionel Lespuc   în       10 luni în urmã     14886 Vizualizări.  

Proiectul imobiliar de pe strada Someșului, intersecție cu Lalelelor, a fost aprobat în ședința ordinară de Consiliu Local din luna ianuarie. Asta înseamnă că merge acum spre autorizare; ne putem aștepta ca lucrările să înceapă chiar de anul acesta. Beneficiară este compania Hexagon City.

Blocurile vor avea câte șase etaje. Întregi, în cazul “accentului” de pe strada Someșului, respectiv cinci întregi și unul retras, pentru clădirile dispuse pe parcelă. Ansamblul va avea 140 de locuințe, respectiv spații comerciale de 770 de metri pătrați.

28 

de metri poate măsura cea mai înaltă clădire; obligația este să nu depășească 25,5 metri înălțime la cornișă.

Paranteză. Acest ansamblu se poate simți discriminat. Se află fix între “scăparea” cu clădiri de 13 etaje de pe strada Ploiești și mastodontul cu 22 de etaje Maurer. Ia aici s-au permis cel mult șase etaje.

4.272

metri pătrați are parcela pe care urmează să se construiască ansamblul imobiliar.

Hexagon va amenaja pe mal o promenadă. S-a stabilit obligația ca dezvoltatorul să rezerve un culoar pe lângă Someș, unde în viitor se dorește realizarea unei străzi. De asemenea, comisia de siguranță rutieră a cerut instalarea de semafoare la întâlnirea străzilor Someșului și Lalelelor, respectiv lărgirea intersecției, pe banii beneficiarului.

662

de metri pătrați se vor dezmembra pe malul Someșului din terenul deținut de dezvoltatorul imobiliar. La fel și alți 92 de metri pătrați, pe latura sudică, la strada Someșului; se va amenaja o bandă pentru virajul la stânga, pe strada Lalelelor.

Se pierd câteva locuri de parcare pe strada Lalelelor, care se recuperează pe parcelă.

164

de locuri de parcare vor fi amenajate în subteran; de asemenea, dezvoltatorul trebuie să amenajeze șapte locuri de parcare la sol pentru proprietarii de parcări care își pierd locurile actuale de pe strada Lalelelor. Vor exista și 156 de locuri de parcare pentru biciclete.

Proiectul a trecut în Consiliul Local cu 23 de voturi pentru.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.