Ruta de ocolire a aglomerației din Cluj care este utilizată la doar 25% din capacitate. „Viteza de deplasare crește și este relativ constantă”
Profesorul Nicolae Filip, decanul Facultății de autovehicule rutiere, mecatronică și mecanică din cadrul Universității Tehnice a vorbit la TVR Cluj despre ruta subutilizată de șoferii din Cluj.
Drumul Sfântul Ion este arhicunoscut, dar prea puțin utilizat. Acesta reprezintă o rută de ocolire care leagă cartierul Mănăștur de Calea Turzii. Momentan, traseul este utilizat doar la 25% din capacitatea sa, conform specialiștilor.
Nicolae Filip a vorbit despre potențialul acestei rute într-o emisiune la TVR Cluj: „Drumul Sfântul Ion are și semnul de circulație adecvat: rută de ocolire. Este adevărat, este mai lung cu circa 950 de metri, dar timpul în trafic petrecut este mult mai mic. Și, bineînțeles, viteza de deplasare crește și este relativ constantă. Poluare redusă, confort și siguranță în deplasare. Dar trebuie promovată.”
O soluție pentru descongestionarea traficului
Ruta Sfântul Ion oferă șoferilor posibilitatea de a evita aglomerația de pe arterele principale, precum străzile Observatorului sau Frunzișului. Aceasta este marcată ca drum de ocolire, iar caracteristicile sale permit o viteză constantă de deplasare, cu mai puține opriri și ambuteiaje. Cu toate acestea, gradul de utilizare al rutei este redus, în principal din cauza promovării insuficiente și a lipsei unei conectivități eficiente.
O viziune pentru viitor: conectarea și extinderea traseului
Un punct slab al acestei rute este legătura sa actuală cu alte zone-cheie din oraș. De exemplu, strada D.D. Roșca, care ar putea asigura o conexiune fluidă între drumul Sfântul Ion și Mănăștur, se oprește în tufișuri, la câteva zeci de metri destrada Câmpului. Îmbunătățirea acestei conexiuni ar transforma drumul Sfântul Ion într-o veritabilă centură locală pentru traficul din Cluj-Napoca.
În ceea ce privește posibilitatea extinderii drumului Sfântul Ion la patru benzi, Nicolae Filip a precizat: „Deocamdată cred că nu, până nu atingem cel puțin 50% din capacitatea de trafic a acelui drum, nu cred că se impune ca o urgență. Dar sigur că e o perspectivă.”