România educată… la secret. De ce a vrut UDMR ca legile educației să fie adoptate fără dezbatere parlamentară 

O știre care a atras atenția săptămâna trecută a fost că la nivelul Coaliției de guvernare s-a stabilit un calendar de adoptare a Legilor Educației, prioritatea zero a ministresei Ligia Deca, la numirea în funcție. Dacă lucrurile vor merge conform acestui calendar, până în 15 februarie ar trebui ca Legile Deca să fie aprobate de Guvern, iar până în 15 martie să fie adoptate de Parlament. 

Că România are nevoie de o nouă lege a educației, nu mai încape discuție.

141

de modificări a suferit, de-a lungul timpului, actuala lege a educației; adică alte legi și ordonanțe care modifică conținutul original al documentului. 

La fel, situațiile controversate apărute în ultimii ani pe diferite paliere ale instituțiilor de învățământ, în gestionarea examenelor, suprapuneri de competențe etc. etc. merită aplecarea factorului politic, spre o formă unitară a legislației.

Pe de altă parte, se observă că UDMR manifestă un interes deosebit pe forma și conținutul legislației ce ține de educație. Astfel, poate a ridicat semne de întrebare propunerea UDMR de a trece Legile educației prin asumarea răspunderii Guvernului, capcană în care, momentan, premierul României nu a căzut. Asta în condițiile în care opinia publică devine îngrijorată de misterul care învăluie prevederile legii, după ce Ligia Deca l-a înlocuit pe Sorin Câmpeanu la conducerea ministerului.

Mișcarea UDMR vizează, evident, evitarea filtrului dezbaterilor parlamentare asupra acestor legi, cel mai probabil pentru că unele prevederi conțin aspecte favorabile nu elevilor de naționalitate maghiară, ci propriilor interese pe care UDMR le urmărește, între care se detașează segregarea etnică a procesului educațional și încercarea de a controla politic modul în care se desfășoară actul educațional. Și să nu uităm că, în ultimii ani, UDMR a devenit o voce în Transilvania a partidului de guvernământ ungar condus de Viktor Orban, adoptând în multe situații o retorică apropiată de cea a Budapestei.  

Proiectele legilor educației – o lege a învățământului universitar și o lege pentru învățământul preuniversitar – le-au fost prezentate membrilor coaliției de guvernământ, deși. cum spuneam, niciunul dintre aceste documente nu a fost comunicat public. Ligia Deca preciza, în decembrie 2022, că va prezenta proiectul de lege într-o conferință de presă: “Legile educației, așa cum am mai afirmat, vor fi făcute publice după finalizarea procesului de consultare publică și integrare a feedbackului venit, la începutul anului viitor, după perioada de vacanță”. O doamnă ministru contradictorie și aproape inexistentă în spațiul public, asta e imaginea actuală a Ligiei Deca.

Avem astfel, un adevărat „test de maturitate” a democraţiei post-decembriste, și anume vom vedea dacă statul român va fi capabil să promoveze un pachet de legi în interesul societății, al copiilor, elevilor, studenților și cadrelor didactice, corect și nediscriminatoriu, sau va ceda, din nou, șantajului etnic practicat de UDMR (și altor influențe), în scopul prezervării intereselor proprii. 

Totuși, pentru că nu avem la dispoziție noile legi ale educației, vom încerca mai jos să trecem în revistă modificările făcute sau solicitate de UDMR de-a lungul anilor pe tema normelor din educație, pentru a anticipa ce conțin noile propuneri legislative pentru care Uniunea a cerut asumarea răspunderii guvernamentale.  

Segregarea școlilor este catastrofa din învățământul în limba maghiară. Unii copii nu stăpânesc limba română nici după 8 ani de studiu.

Politica UDMR din 1990 până astăzi în domeniul învățământului a stat sub semnul segregării pe toate palierele: școli, curriculum, cadre didactice. Cumva, toată „strategia” politicienilor maghiari a vizat ruperea copiilor de tot ceea ce presupunea contact cu majoritatea română, de la manuale până la alți copii care vorbeau o limbă diferită. Dacă facem o radiografie a învățământului în limbile minorităților naționale post-decembriste, cu siguranță nu vom mai întâlni la altă organizație de reprezentare etnică o asemenea luptă pentru segregarea școlară, toate, dar absolut toate celelalte minorități fiind mai mult decât satisfăcute de standardele pe care România le oferă pentru educația în limba maternă. 

Ceea ce este uneori șocant este, putem spune, o disonanță cognitivă între ceea ce susțin reprezentanții UDMR – necesitatea ca etnicii maghiari să cunoască limba română pentru a avea șanse mai mari de succes în România și ceea ce aceleași persoane realizează la nivel faptic, cu efecte nocive asupra comunității pe care o reprezintă – segregarea școlilor și auto-izolarea față de majoritatea vorbitoare de limba română. Este adevărat că părinții acestor copii au început să conștientizeze acest lucru și încep să își îndemne copiii să studieze în clase cu predare în limba română, însă la nivel politic Uniunea insistă în continuare pe o politică ce s-a dovedit perdantă pentru membrii comunității pe care o reprezintă. 

 Un document foarte important pe acest subiect îl reprezintă „Liniile directoare Ljubljana privind integrarea societăților diverse”, emis de Înaltul Comisar al OSCE pentru minoritățile naționale, în 2012, care pare a demonta exact ceea ce fac liderii UDMR cu elevii maghiarii din România: „Înaltul Comisar a observat că gradul de separare dintre comunități poate deveni excesiv și astfel să prejudicieze integrarea unei societăți în ansamblul său, iar atunci când are ca efect izolarea câteodată acesta poate duce la segregare. Acest lucru este valabil chiar şi atunci când separarea este autoimpusă de către comunitatea respectivă”. 

Mai mult, „este esenţial ca dreptul fundamental al persoanelor aparţinând minorităţilor de a decide cu privire la propriile probleme culturale să nu aibă ca efect izolarea lor. În această privinţă, dialogul intercultural permanent şi continuu între toate grupurile minorităților cât şi între minorităţi şi majorităţi ar trebui încurajat, inclusiv prin sensibilizarea persoanelor rezidente cu privire la celelalte culturi din societate şi prin expunerea lor la acestea”. 

Situația catastrofală din învățământul în limba maghiară (și spunem asta deoarece sunt mulți elevi care efectiv nu cunosc noțiuni de bază ale limbii române după 8 ani de studiu, lucru recunoscut de liderii politici maghiari), suprapusă peste situația și așa dezorientată din învățământul românesc, este dovada clară că strategia UDMR a fost profund greșită, îndreptată împotriva intereselor elevilor din propria comunitate și, mai mult, contravine principiilor și recomandărilor OSCE şi ale Consiliului Europei în ceea ce privește educația în limbile minorităților.

Nu multă lume știe că România, pe lângă faptul că are o legislație foarte generoasă în privința educației în limbile minorităților naționale, are și o legislație împotriva segregării pe criterii etnice. O astfel de normă este și Ordinul Ministerului Educației 5633 din 2019. În acest ordin se spune clar: Pentru prevenirea și/sau combaterea segregării școlare, unitățile de învățământ preuniversitar, indiferent de nivelurile de învățământ acoperite în activitatea lor, au obligația de a monitoriza repartizarea echilibrată a copiilor/elevilor în grupe/clase, clădiri, ultimele două bănci, pentru asigurarea diversității socio-culturale a comunității. Refuzul monitorizării segregării sau prezentarea de date cu rea credință atrage răspunderea administrativă, civilă sau penală. 

În acest sens, în septembrie 2022, după apariția unor incidente, generate de reprezentanții UDMR, care au vizat segregarea ultimelor școli mixte, româno-maghiare din Transilvania, Kelemen Hunor a încercat să argumenteze în spațiul public ideea că demersurile de constituire a unor noi unități de învățământ în limbile minorităților naționale nu constituie segregare pe criteriu etnic. În sprijinul poziției sale a invocat și un ordin (6134) al ministrului Educației, potrivit căruia nu constituie segregare școlară pe criteriu etnic situația în care se constituie grupe, clase, unități de învățământ preuniversitar formate preponderent sau doar cu elevi aparținând unui grup etnic în scopul predării în limba maternă a acelui grup. Da, în esență acest ordin este cât se poate de corect, doar că Kelemen Hunor uită să menționeze că înființarea de noi unități de învățământ maghiare în Transilvania nu s-a realizat pentru elevi de naționalitate maghiară care nu aveau unde învăța în limba maternă, ci s-a realizat în ultimii ani prin aplicarea unui proces de segregare, de despărțire efectivă a elevilor români și maghiari ce frecventau școlile mixte din Transilvania (cea mai elocventă speță este cea a Liceului Teologic Romano-Catolic din municipiul Târgu Mureș). 

Alte exemple ce au rămas în memoria colectivă ca intenții efective de segregare sunt Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” din Oradea și grădinița din Huedin, construită din fonduri guvernamentale ungare dar care urma să fie donate administrației locale doar dacă acolo învățau exclusive copii maghiari. Suntem convinși că interpretarea pe care o dă UDMR acelui ordin este una cel puțin tendențioasă, spiritul actului normative emis de Executiv opunându-se, tocmai, oricărei segregări, oricărei separări fizice între elevi, pe criterii de rasă sau etnie. Exact ceea ce a făcut UDMR, cu bună știință, în exemplele de mai sus. 

Faptul că nu mai există școli mixte în Transilvania este una din cauzele majore pentru care copiii maghiari nu mai vorbesc bine limba română. Acest fapt este cunoscut de toți membrii ai UDMR, inclusiv de președintele entității, însă concluzia nu este asumată și exprimată în public pentru că ar dinamita tocmai politica construită în ultimii 30 de ani în procesul educațional. Paradoxul face că deși, timid, gradul de instruire a populației din România a crescut în ultimele 3 decenii, copiii maghiari din județele în care aceștia trăiesc în majoritate (cu deosebire Covasna și Harghita) să nu aibă de cele mai multe ori cunoștințe elementare de limba română. 

Ori problema nu o reprezintă modul de predare al limbii, nu o reprezintă nevoia de dezvoltare a centrelor de perfecționare a cadrelor didactice maghiare…ci dispariția școlilor mixte și, implicit, a interacțiunii dintre români și maghiari. Școli care au fost desființate, ironia sorții, pe bandă rulantă, tocmai de UDMR la începutul anilor 90, sub pretextul necesității unor drepturi suplimentare în educație. De ce generația unor foști președinți ai UDMR, inclusiv cea a domnului Kelemen Hunor, stăpânește foarte bine limba română, poate mai bine ca unii politicieni români ? Pentru că aceștia au interacționat permanent cu elevii români, indiferent dacă au studiat la Miercurea Ciuc, Târgu Mureș sau Oradea. Ori absența interacțiunii înseamnă izolare, segregare și limitarea orizontului noilor generații de tineri maghiari. Aceștia sunt fie forțați să muncească în două-trei județe sau să emigreze în Ungaria. Ori rezultatele recensământului din 2022 sunt elocvente în acest sens, minoritatea maghiară pierzând mai bine de 200.000 de persoane ca urmare a emigrării în țara vecină. Iar pentru această tristă realitate politica UDMR în educație are un cuvânt greu de spus. De altfel, este normal ca o persoană care nu știe limba română la un nivel satisfăcător să dorească să muncească în altă țară, chiar dacă și-ar dori să rămână aici.