România ar putea avea o linie de cale ferată de mare viteză care ar lega București de Budapesta. Clujul e pe traseu

Autor  admin   în       1 year în urmã     1912 Vizualizări.  

România, țara cu cele mai lente trenuri din Uniunea Europeană, ar putea să aibă într-o zi o linie ferată de mare viteză. Grație unei inițiative a Comisiei Europene, acest lucru s-ar putea întâmpla într-un viitor apropiat.

Comisia Europeană a demarat o inițiativă cetățenească europeană care presupune consultarea cetățenilor privind construirea unei linii de mare viteză între capitalele europene, transmite clubferoviar.ro, care citează site-ul acestui proiect, europa.eu.

1

milion de europeni trebuie să semneze această inițiativă (să fie de acord cu ea).

Noua cale ferată ar face legătura între București și Budapesta, iar de acolo și cu alte metropole europene. Cel puțin acesta este planul Comisiei Europene.

Dar pentru ca acest lucru să devină realitate, este însă nevoie ca cel puțin un milion de europeni să semneze o declarație de susținere.

Calea ferată nu ar lega doar capitalele UE, ci și orașele mari, explică specialiștii Comisiei Europene cu un caz care privește România și Ungaria.

Brașovul și Clujul ar putea fi legate la o linie de cale ferată de mare viteză București – Budapesta

„Spre deosebire de avioane, calea ferată de mare viteză poate fi utilizată și de un tren care face o oprire la fiecare 200 de kilometri. De exemplu, în timp ce capitalele București și Budapesta pot fi conectate cu un tren fără oprire, un alt tren care folosește aceeași linie la o oră diferită poate face câteva opriri intermediare în orașe mari, cum ar fi Brașov și Cluj-Napoca. În consecință, aceste orașe vor avea, de asemenea, un acces mai rapid decât cel posibil în prezent cu mașina, autobuzul sau avionul”, se arată în documentația realizată de specialiștii Comisiei Europene (CE).

Avantajele unei linii de cale ferată de mare viteză, în viziunea CE

  • Eliberarea aeroporturilor. Acest lucru duce la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, la reducerea zgomotului și la diminuarea problemelor de capacitate cu care aeroporturile se confruntă de ani buni.
  • Drumuri mai puțin aglomerate. Construcția căilor ferate de mare viteză pune la dispoziție mai multe mijloace de transport pe calea ferată, reducând, în consecință, congestiile rutiere.
  • Cel mai confortabil. Trenul de mare viteză este cel mai convenabil mijloc de călătorie. În timp ce pasagerii din autoturisme, autobuze și avioane își petrec lunga călătorie într-un scaun mic și obișnuit, un tren de mare viteză oferă mult mai mult spațiu.

„Ați dori să se angajeze în acest scop Comisia Europeană și să ne determine viitorul comun? Puteți să o faceți, sprijinind această inițiativă cetățenească europeană. Faceți clic pe butonul de mai jos și semnați inițiativa”.

23.265

de semnături (declarații de susținere) trebuie să adune România. Comparativ, Italia trebuie să strângă 53.580, Franța – 55.695, iar Germania – 67.680 de semnături. Cele mai puține i-au revenit statului Malta: 4.230.

200

de kilometri de cale ferată parcurși în 6 ore.

În România anului 2023, există trenuri de călători care circulă mai încet decât o făceau în urmă cu 100 de ani. Este și cazul trenurilor care fac legătura între Cluj și Sibiu, pe distanța de 198 de kilometri. Trenul face aproape 6 ore.

Între timp, Marocul a inaugurat prima linie de mare viteză în 2018. Pe distanța de 363 de kilometri, care fac legătura între Tanger și Casablanca, TGV-ul marocan face două ore și 10 minute.

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.