Rezervor suplimentar de înmagazinare a apei pentru cei 800 de locuitori ai unui sat de lângă Cluj

Administrația județeană și Compania de Apă „Someș” au finalizat investiția de construire a unui nou rezervor de înmagazinare a apei în localitatea Cara, comuna Cojocna.
Lucrările au vizat construirea unui rezervor suplimentar de înmagazinare a apei, cu un volum de 150 de mc, capabil să deservească în parametri optimi cei aproximativ 800 de locuitori ai satului Cara.
Investiția, în valoare de 890.052 lei cu TVA, a fost finanțată din fondul „Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare-I.I.D.” al Companiei de Apă Someș, constituit din redevența și impozitul pe profit virate Consiliului Județean și returnate de acesta Companiei în vederea derulării de investiții.
DECLARAȚIE
„Am răspuns pozitiv solicitărilor transmise de autoritățile locale și sătenii din Cara pentru a construi un nou rezervor de apă. Cel vechi, care asigura distribuția apei în întreaga localitate, era subdimensionat și nu asigura în totalitate necesarul populației. Noul obiectiv finanțat din banii Consiliului Județean va rezolva problemele cu apa din timpul anului, în special în timpul perioadelor mai secetoase”.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj
Obiectivul edilitar recent edificat este, în acest moment, în procedură tehnică de recepție. După finalizarea acestei etape, începând chiar din această primăvară, rezervorul va deservi toți consumatorii racordați.