Revoltă în rândul antreprenorilor: măsuri cu efecte „devastatoare” pentru mediul de afaceri

Reprezentanții întreprinderilor mici și mijlocii din România (IMM) au lansat o scrisoare deschisă prin care critică dur măsurile fiscale anunțate de Guvern, pe care le consideră „devastatoare” pentru mediul de afaceri. Reducerea pragului de impozitare pentru microîntreprinderi și creșterea impozitului pe dividende sunt principalele decizii care, în opinia acestora, ar putea duce la falimente în lanț, pierderea a zeci de mii de locuri de muncă și afectarea gravă a economiei naționale.
Scrisoarea IMM România atrage atenția asupra a două măsuri considerate problematice:
•Reducerea pragului de impozitare pentru microîntreprinderi:
De la 500.000 de euro în prezent, acesta va scădea la 250.000 de euro în 2025 și la 100.000 de euro în 2026.
•Creșterea impozitului pe dividende:
Taxa va crește de la 8% la 10%.
Reprezentanții IMM-urilor subliniază că aceste modificări sunt planificate să fie implementate cu doar trei zile înainte de intrarea în vigoare, fapt care contravine principiilor de predictibilitate fiscală prevăzute de lege. Această grabă lasă antreprenorilor un timp insuficient pentru a-și ajusta strategiile, ceea ce va genera, inevitabil, un val de închideri de afaceri și reduceri de personal.
IMM-urile angajează peste jumătate din forța de muncă din România, iar deciziile fiscale ale Guvernului ar putea destabiliza acest sector vital. În scrisoare, se subliniază că noile măsuri fiscale nu au fost discutate cu mediul de afaceri și nu au fost însoțite de studii de impact, o practică pe care reprezentanții antreprenorilor o consideră inacceptabilă.
„Este inacceptabil faptul că, în repetate rânduri, guvernul a asigurat cetățenii și mediul de afaceri că nu va introduce creșteri de taxe și impozite, promisiuni care acum se dovedesc a fi neadevărate”, se arată în scrisoarea IMM România. Reprezentanții antreprenorilor susțin că această lipsă de predictibilitate și onestitate subminează încrederea în relația dintre autorități și mediul privat, afectând grav stabilitatea economică.
IMM-urile propun o abordare alternativă pentru reducerea deficitului bugetar: scăderea drastică a cheltuielilor publice, atât la nivel central, cât și local. Aceștia consideră că supradimensionarea și ineficiența aparatului administrativ sunt adevăratele cauze ale problemelor financiare ale statului.
„Orice măsură de creștere a impozitării mediului de afaceri trebuie să vină în contrapartidă cu măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare,” se subliniază în scrisoare.