Rețea de gaz metan pornită în Someșu Rece. Beneficiază aproape 300 de familii

Autor  admin   în       1 year în urmã     1478 Vizualizări.  

Rețea de gaz metan inaugurată ieri în satul Someșu Rece, comuna Gilău. Lungimea pe care se întinde este de 9 kilomeri. Beneficiază de ea aproape 300 de familii, grădința, școala, căminul cultural și bisericile.

Proiectul a costat aproximativ 4,8 milioane de lei, iar cea mai mare parte din sumă a provenit de la bugetul local al comunei Gilău. A contribuit cu un milion de lei și Consiliul Județean, peste 100.00 de lei au venit de la Delgaz Grid, iar asociația locuitorilor din sat, “Someș Gaz”, a achitat costul documentației și branșamentelor, 1,2 milioane de lei.

„Mi-am dorit întotdeauna să fiu primarul care unește, nu cel care dezbină. Și cum să unești mai bine oamenii decât oferindu-le condiții de viață la fel de bune tuturor? Satul Someșu Rece rămăsese puțin în urmă, nu avea o rețea de gaz metan. De astăzi, veste excelentă: aproape 300 de gospodării, bisericile, școala, grădinița, toată lumea are centrale și sobe pe gaz funcționale”, a transmis primarul Gilăului, Gelu Topan.

 

About