„Reorganizarea administrativă trebuie impusă. Oamenii nu vor fi de acord să le dispară localitatea”
„Susțineți demersul de redesenare a județelor, prin comasarea unor comune mai mici, pentru o arhitectură mai suplă? Nu mă refer doar la județul Cluj”, a fost întrebat, marți, Alin Tișe, într-o emisiune online.
„Da, eu susțin mai departe acest demers. Din păcate, el nu se poate rezolva în acest moment. Ar fi nevoie de un referendum, dar la modul cel mai realist, el n-ar trece. Poate cu mici excepții. Singura modalitate prin care ai putea s-o faci este să-l impui prin lege (acest demers – n.r.).
La fel au făcut Polonia și alte țări, dar în mai multe etape, gradual. Și să-ți asumi ca guvern această decizie, chiar cu riscul de a pierde alegerile și puncte electorale. Altfel, niciodată, oamenii nu vor fi de acord să le dispară localitatea. Poate cu mici excepții. În percepția lor, ar pierde tradiția, istoria, tot ceea ce înseamnă acel sat, acea comună … Și nu vor accepta această fuziune sau unire între localități”, a declarat Alin Tișe, la Ziua Live.
Tișe: „Trebuie să ajungem să gândim regional”
Șeful deliberativului clujean a spus, și chiar a întărit acest mesaj, că un guvern va trebui să-și asume această decizie, chiar cu riscul de a pierde alegerile.
„Trebuie să ajungem să gândim regional. Dacă nu trecem în etapa următoare, a regionalizării, discutăm în zadar. Am mai spus-o: noi avem aceeași organizare teritorială, cea din 1968. Există localități în județul Cluj cu 600 de persoane.
Avem un procent de 40% din localități cu o populație de 1.000 de oameni. În schimb avem o comună cu 60 și ceva de mii de locuitori (Florești – n.r.) și orașe cu tot mai puțini oameni, pentru că se duc în zona metropolitană sau în aglomerația urbană din vecinătate. Răspunzând la întrebare: da, cred cu tărie că reorganizarea este o soluție pentru România.
Regândirea comunelor, a județelor, a regiunilor va permite o nouă etapă de dezvoltare reală pentru țara noastră. Dar așa cum este legislația acum, este aproape imposibil să o poți face. Oamenii vor respinge, prin referendum, reorganizarea teritorială. Și-atunci trebuie gândit legislativ, gradual, pe anumite instituții, pe anumite localități, pe anumite sectoare ale activității și a vieții noastre. Să puteam face asta pas cu pas, în mai multe etape”, a mai declarat președintele CJ Cluj.
Proiectul lui Tișe: județul Cluj cu 15 comune în loc de 75
Alin Tișe este unul dintre cei mai aprigi susținători ai descentralizării și regionalăzării României din rândul politicienilor actuali. Alături de Emil Boc. De altfel, în prima conferință de presă din acest an, din 9 februarie, Alin Tișe a „atacat” aceste teme și a rememorat un episod petrecut în urmă cu 16 ani.
Atunci a propus reorganizarea județului Cluj din 75 de comune în 15, cu unități administrativ teritoriale care să aibe între 10.000 și 15.000 de locuitori.
Citește aici ce i-au transmis primarii din comunele județului Cluj.
Sursa foto: RFI România