Renunțăm la mașină, mergem cu bicicleta! Ce planuri privind mobilitatea are Uniunea Europeană
Uniunea Europeană este principalul actor mondial în lupta împotriva schimbărilor climatice. Cu Pactul Verde European și obiectivul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55 % până în 2030, UE își propune să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050. Iar viitoarele politici de mediu se proiectează împreună cu cetățenii.
Ca parte a Pactului Climatic European, Institutul pentru cercetări în economie circulară şi mediu “Ernest Lupan” organizează întâlniri cu cetățeni dornici să se implice.
Peer Parliaments reprezintă grupuri de cetățeni care se întâlnesc pentru a‑și dezbate perspectivele privind tranziția la neutralitatea climatică aplicată în mod practic. Participanții sunt apoi invitați să ne trimită concluziile discuțiilor, contribuind la deciziile la nivelul UE.
Prima dezbatere a avut loc luni și a luat în discuție problema mobilității. Moderatorul, din partea Institutului pentru cercetări în economie circulară şi mediu “Ernest Lupan”, a fost arhitectul clujean Dan Clinci. Participanții au fost invitați să facă topurile opțiunilor personale în legătură cu două subiecte mari: cum renunțăm la mașinile personale cu combustibili fosili pe distanțe scurte și cum renunțăm la transportul cu avionul pe distanțe lungi.
Dacă la prima întrebare, cei mai mulți participanți au stabilit că mobilitatea poate fi rezolvată prin folosirea mai intensă a bicicletei și a mijloacelor de transport în comun, respectiv prin politici publice care să inhibe transportul cu mijloace de transport personale, la a doua a fost o reală dificultate de a găsi un concurent avionului, în condițiile în care rețeaua feroviară din România este “la pământ”.
Voturile și opiniile participanților la dezbaterea de luni au fost colectate și analizate alături de rezultatele tuturor dezbaterilor din Europa.
Secretariatul Pactului privind schimbările climatice va elabora un raport și îl va prezenta Comisiei Europene, înainte de a-l discuta cu factorii de decizie politică și cu părțile interesate. În plus, rezultatele vor fi integrate în Conferința privind viitorul Europei.