Reflectorul pe pietoni. Încă 49 de zebre propuse pentru suprailuminare
Primăria a semnat un acord-cadru cu Neon Lighting SRL, în valoare de 2,5 milioane de lei, care prevede suprailuminarea a 100 de treceri de pietoni nesemaforizate. Primul contract subsecvent prevede 59 de treceri. E vorba exclusiv de zebre. În Cluj există deocamdată o singură trecere de pietoni suprailuminată, pe strada Donath.
În acest moment, există o listă de 109 zebre care s-a stabilit că vor fi suprailuminate, iar acestea au fost împărțite în trei loturi. Pentru primele două loturi există deja autorizații de construire, iar pentru al treilea abia s-a scos certificatul de urbanism și urmează să se parcurgă pașii legali pentru autorizare.
Suprailuminarea trecerilor de pietoni a fost unul dintre proiectele câștigătoare în programul de bugetare participativă din 2017 și ar fi trebuit să îl vedem implementat în 2018. De altfel, el a și fost bugetat pentru anul trecut. Au existat însă contestații la licitație, așa încât, deși s-au aprobat indicatorii tehnico-economici în primăvara trecută, nu vor începe lucrările decât în primăvara aceasta.
Media9 vă prezintă lista zebrelor pentru care vor fi instalate reflectoare speciale:
Primul lot – 20 de treceri de pietoni
- str. Lunii in dreptul Hotelului Golden Tulip
- str.Lunii intersectia cu E Ionesco
- Aleea Peana intersectia cu Primaverii
- str. Campului in fata la Kaufland
- str.1 Decembrie 1918 in dreptul podului metalic
- str. Pasteur intersectia cu Viilor
- str.Pod Locomotivei de la Autogara Beta
- str. Dambovitei intersectie Tribun Vladutiu
- str. Calea Turzii mai jos de Buna Ziua
- str.Constantin Brancusi intersectie A. Sever
- str. Bucium statie CTP
- str. Primaverii statie CTP Sirena
- str. Liviu Rebreanu intersectie cu str. Albac
- str. Albac la Piata Hermes
- str. Mamaia pod Elisabeta
- str. Fantanele intersectie Petuniei
- str. Miraslau in fata la Profi
- str. Bucegi in dreptul nr. 4, in dreptul nr.9 si in dreptul nr.12
Lotul al doilea – 40 de zebre
- B-dul 1 Decembrie 1918, la intersectia cu str. Mirslau
- B-dul 1 Decembrie 1918, la intersectia cu str. Petuniei
- B-dul 1 Decembrie 1918, in dreptul zonei de acces la Strandul Sun (Poligon Auto)
- str. Gruia, la intersectia cu str. 11 Octombrie (sc. nr. 27)
- str. Campului, la intersectia cu Calea Manastur
- str. Fabricii, la intersectia cu str. Rovine (sc. gen. nr. 5)
- str. Anton Pann, la intersectia cu str. Bucuresti
- str. Bucuresti, la intersectia cu str. Anton Pann
- str. Bucuresti, la intersectia cu str. Iazului
- str. Bucium, in zona parcului Colina
- str. Teodor Mihali, la intersectia cu str. Intre Lacuri
- str. Dambovitei, la intersectia cu str. Molnar Piuariu
- str. Dambovitei, in dreptul cladirii Expo Transilvania
- str. Donat, la intersectia cu str. Buzau
- str. Donat, la intersectia cu str. Hatel (nr. 6)
- str. Donat, la intersectia cu str. Tiblesului (nr. 17)
- str. Donat, la intersectia cu str. Iacob Bologa (nr. 120)
- str. Donat, la intersectia cu str. Miraslau
- str. Maramuresului, zona Calugareni (Liceul Tehnofrig)
- str. Maramuresului, zona nr. 151 A (scoala N. Iorga)
- str. Maramuresului, zona nr. 126
- str. Maramuresului, zona Spatarul Milescu
- str. Maramuresului, zona Breaza
- str. Maramuresului, zona Papiu Ilarian
- str. Maramuresului, zona Senina
- str. Maramuresului, zona Nicolae Teclu
- str. Maramuresului, zona Jean Jaures
- str. Maramuresului, zona Ecaterina Teodoroiu
- str. Maramuresului, zona G. Bruno
- str. Maramuresului, zona str. Oasului
- str. C-tin Brancusi, la intersectia cu aleea auto intre bl. 190 – bl. 202
- str. C-tin Brancusi, in fata la Hotel Opal
- str. C-tin Brancusi, la intersectia cu str. Macinului
- str. C-tin Brancusi, la intersectia cu str. C-tin Brancoveanu
- str. C-tin Brancusi, la intersectia cu str. Barbu St. Delavrancea
- str. Eremia Grigorescu, zona nr. 126
- str. Eremia Grigorescu, zona nr. 104 (Traian Grozăvescu)
- str. Eremia Grigorescu, zona C.A. Rosetti
- str. Eremia Grigorescu, zona Piata Horea, Closca si Crisan
- str. Eremia Grigorescu, zona Taietura Turcului
Lotul al treilea – 49 de treceri
- str. Alexandru Bohățiel – zona Piața Ion Agârbiceanu
- str. Amos Frâncu – zona Piața Ion Agârbiceanu
- str. Anina – zona Școala Ion Agârbiceanu
- str. Constanța – zona Argeș (Liceul Bălcescu)
- str. Constanța – zona Ploiești
- str. Dâmboviței – intersecția cu strada Ialomiței
- str. Dâmboviței – intersecția cu alee auto spre Cojocnei
- str. Dâmboviței – zona Piața agroalimentară IRA
- str. Decebal – zona Liceul Terapia
- str. Fabricii – intersecția cu strada Sobarilor (Terapia)
- str. Fabricii – intersecția cu Bulevardul Muncii
- str. Fabricii de zahăr – intersecția cu strada Molnar Piuariu
- str. Fabricii de zahăr – intersecția cu strada Ialomiței (Școala specială)
- str. Alexandru Vlahuță – intersecția cu strada Iancu de Hunedoara
- str. Gării – intersecția cu strada Oașului
- str. General Traian Moșoiu – zona Spital Militar
- str. Grădinarilor – intersecția cu strada Banilor (Inului)
- str. Horticultorilor – zona Școală
- str. Horticultorilor – intersecția cu strada Constantin Brâncuși
- str. Ialomiței – intersecția cu strada Dâmboviței
- str. Între Lacuri – intersecția cu strada Dunării
- str. Kovari Laszlo – intersecția cu strada Fericirii
- str. Lalelelor – zona Piața Abator
- str. Louis Pasteur – intersecție cu strada Iuliu Moldovan
- str. Louis Pasteur – intersecție cu strada Aleea Castanilor
- str. Lunii – zona bloc P1de pe Rapsodiei 14
- str. Mecanicilor – zona intersecției “7 străzi”
- str. Mehedinți – intersecția cu strada Izlazului
- str. Mehedinți – intersecția cu Aleea Moldoveanu
- str. Mehedinți – intersecția cu alee spre Școala Generală nr. 3
- str. Mehedinți – intersecția cu Aleea Retezat
- str. Mehedinți – intersecția cu alee auto spre blocuri ANL nr. 76
- str. Mehedinți – intersecția cu Aleea Borșa/ Negoiu
- str. Mehedinți – intersecția cu Aleea Cioplea
- str. Meteor – zona Liceul de Informatică
- str. Mogoșoaia – zona Școala Eugen Pora
- str. Observatorului – zona sens giratoriu Spital de Recuperare
- Bulevardul 21 Decembrie – zona OMV Mărăști
- Bulevardul Nicolae Titulescu – intersecția cu strada Arieșului
- str. Primăverii – în dreptul nr. 2 după pod
- str. Alexandru Vlahuță – intersecția cu strada Iancu de Hunedoara
- str. Câmpul Pâinii – în față la Coratim
- Piața Mihai Viteazul – în față la Napolact
- str. Unirii – zona Complex Mercur
- str. Unirii – intersecția cu strada Al. Vaida Voievod
- str. Taberei – intersecția cu strada Tășnad
- str. Taberei – intersecția cu strada Arinilor
- str. Sanatoriului – intersecția cu strada Maramureșului
- str. Sanatoriului – zona acces Școala Emil Isac