Recunoștința arhitectului-șef al județului: „Un pas decisiv pentru protejarea și valorificarea unuia dintre cele mai importante repere ale arhitecturii moderne clujene”

Autor  I Lespuc   în       2 luni în urmã  

Consiliul Local Cluj-Napoca a votat vineri în favoarea cumpărării Palatului Telefoanelor, ceea ce permite municipalității să-și exercite dreptul de preempțiune asupra imobilului clasat ca monument istoric. Decizia a fost unanimă.

Arhitectul-șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, a salutat hotărârea și a transmis un mesaj public de apreciere la adresa consilierilor locali și a primarului Emil Boc. „Vreau să transmit întreaga mea recunoștință și apreciere Consiliului Local Cluj-Napoca și domnului primar pentru decizia unanimă de a aproba cumpărarea Palatului Telefoanelor”, a scris acesta pe rețelele sociale.

Claudiu Salanță a subliniat valoarea arhitecturală și simbolică a clădirii proiectate de arhitectul Vasile Mitrea, menționând că imobilul a fost construit în două etape, 1969–1970 și 1976, în stil modernist/brutalist. „Prin acest vot s-a făcut un pas decisiv pentru protejarea și valorificarea unuia dintre cele mai importante repere ale arhitecturii moderne clujene”, a precizat el.

În opinia sa, gestul municipalității reprezintă „un semnal puternic că patrimoniul înseamnă și memoria recentă a orașului, respectiv spațiile care definesc identitatea noastră colectivă”.

Palatul Telefoanelor este un reper al arhitecturii clujene din perioada postbelică. Exercitarea dreptului de preempțiune de către Primărie ar urma să ducă la includerea clădirii în patrimoniul public și la protejarea ei de eventuale intervenții care ar putea altera valoarea sa istorică și arhitecturală.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.