Reacții la proiectul strategic pe zece ani, anunțat de Emil Boc: “Este o ciorbiță reîncălzită”

Primarul Emil Boc a anunțat astăzi, în premieră, că dorește realizarea unui campus universitar metropolitan, în următorii zece ani. “Viziunea noastră pe termen mediu și lung este să oferim un avantaj mediului universitar prin realizarea campusului universitar metropolitan”, a spus Boc. Proiectul apare în Programul rectoral ProUBB+, al celui care avea să devină, din primăvara acestui an, rectorul UBB: Daniel David. De asemenea, a ieșit la lumină și în dezbaterile privind Planul de amenajare a teritoriului județului (PATJ) Cluj, realizat de Consiliul Județean cu sprijinul Băncii Mondiale.
“Campusul metropolitan este o idee foarte bună și Clujul are nevoie de asta! Aveam asta ca sugestie și eu, în Programul rectoral ProUBB+; să vedem însă cum se va coordona implementarea!”, a spus rectorul UBB, Daniel David, pentru Media9.
Este clar însă că proiectul a fost anunțat înainte de a fi discutat cu toate universitățile. La USAMV nu s-a auzit nimic. “Noi de aici nu ne mutăm. Avem suficiente campusuri existente sau în pregătire”, a afirmat rectorul Cornel Cătoi.
Ideea unui consorțiu universitar nu este deloc nouă. Universitatea Metropolitană a mai fost propusă – fără succes – de Radu Munteanu, fostul rector al Universității Tehnice. La vremea aceea, chiar UBB s-a opus. Realizarea unui spațiu de cercetare pe Dealul Lombului a apărut deodată cu proiectul Cluj Innovation City. S-au ridicat însă numai Centrul de industrii creative și incubatorul de afaceri TEAM, ultimul nefuncțional în acest moment. Dacă se va construi și Science Museum (prin concurs de soluții), este limpede că Dealul Lomb, spre Chinteni, va căpăta o dimensiune academică. Doar că nu are pentru moment și o dimensiune circulabilă, întrucât drumul de acces mai suferă din cauza alunecărilor de teren.
Ideea campusului universitar a fost desființată de Șerban Țigănaș. “Este o ciorbiță reîncălzită”, a spus din capul locului cunoscutul arhitect. “Mi se pare că ideea campusului în Lomb nu ține, eu m-am opus de la început. Ar trebui să existe o mutație majoră la nivelul universităților, care sunt acum foarte bazate pe proprietăți centrale și pericentrale (inclusiv ansambluri de cămine). USAMV are un campus autentic, UBB și UTCN au Hasdeu, Observator, Mărăști, cu cămine care sunt conectate cu universitățile. De ce să plece de acolo? Vă dau exemplul nostru. Eu predau la Arhitectură (UTCN), în Observator, și există acolo totul: amfiteatre, biblioteci, cămine, cantină. E adevărat că spațiile de cămine ar trebui extinse, dar acest lucru se întâmplă deja. UTCN tocmai a cumpărat două clădiri pe Barițiu, USAMV își construiește campus în Florești, Academia de Muzică edifică un cămin la Colina, cu ajutorul Companiei Naționale de Investiții. Singura care are un interes și șanse în timp pentru o mutare este UMF. Clinicile universitare actuale sunt depășite și dacă se realizează Spitalul Regional de Urgență, atunci se ridică presiunea și tot ansamblul de pe strada Clinicilor se aerisește. Cu ideea Cluj Innovation City s-a mers și la Expo Real, la Munchen, să se atragă fonduri, dar nu s-a obținut nimic. E adevărat, există bani europeni pentru cercetare, însă fondurile europene nu finanțează și cămine”, a subliniat Șerban Țigănaș.
Totuși, ce ar fi dacă… În prima versiune a Programului Operaţional Regional pentru regiunea Nord-Vest 2021-2027 a fost propusă, chiar la prioritatea 1, dezvoltarea structurilor de cercetare-dezvoltare-inovare și a serviciilor de transfer tehnologic. Iar aici vor fi bani de atras pentru “dezvoltare de infrastructuri (fizice și digitale) care facilitează interacțiunea între cercetare-dezvoltare-inovare și mediul de afaceri în scopul transferului tehnologic”. Ce ziceți de un plan? Un campus inter-disciplinar, să-i spunem, sau trans-universitar, pentru facultățile de matematică, informatică, automatizări și calculatoare, poate și fizică, menit să interacționeze cu Centrul TEAM (Tehnologie, Evoluție, Antreprenoriat, Microîntreprindere) din Lomb. Pare realizabil… Poate ăsta e și planul încă ținut secret de primar.
FOTO: Centrul TEAM, de pe Dealul Lomb