Reabilitarea drumurilor județene, utilă pentru RALIUL CLUJULUI. Traseul cursei

Autor  admin   în       6 ore în urmã  

Administrația județeană anunță că la sfârșitul săptămânii, cei interesați de cursele auto vor avea ocazia să urmărească spectaculoasa întrecere automobilistică la care și-au anunțat participarea 73 de echipaje, între care și competitori din Bulgaria, Ungaria, Turcia, Italia, Slovacia, Cehia și Lituania.

Raliul Clujului Mobil 1 Star Lubricants powered by PMA – ediția 2025 se constituie și ca a treia etapă a Campionatului Național de Raliuri. Competiția se va desfășura în perioada 20 – 22 iunie 2025.

DECLARAȚIE

„Sunt ferm convins că ediția din acest an, care are o semnificație aparte, va fi una de mare succes și se va desfășura în cele mai bune condiții, mai ales că toate traseele pe care se vor derula probele raliului, respectiv sectoarele de pe drumurile județene DJ 103V, DJ 107P, DJ 103K și DJ 107R au beneficiat în cursul acestor ani atât de lucrări de întreținere, cât și de modernizare și reabilitare, finanțate din fonduri europene, carosabilul prezentându-se într-o stare excelentă”.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj

Startul festiv al competiției va avea loc vineri, 20 iunie, cu începere de la ora 20.00, la Cluj Arena, iar festivitatea de premiere va avea loc tot la Cluj Arena, duminică, 22 iunie, de la ora 13.30.

Cu această ocazie, în acest an, va fi sărbătorită o jumătate de secol de la primul raliu clujean organizat, aducând la start cel mai mare număr de echipaje din acest sezon într-o etapă națională de raliuri.

 Trei zile de competiție                                                                                                                                                                                   

Programul celor trei zile de competiție și intervalele orare în care accesul rutier public este restricționat pe drumurile județene pe care se vor desfășura probele sunt următoarele:

  • vineri, 20 iunie, DJ 103V Someșu Rece – Stolna, (sector închis circulației publice în intervalul orar 11.00 – 17.30). Traseu de ocolire: Someșu Rece – Gilău – Luna de Sus – Stolna și retur;
  • sâmbătă, 21 iunie, DJ 107P Someșul Cald – Mărișel (sector închis circulației publice în intervalul orar 9.15 – 16.30). Traseu de ocolire: Someșul Cald – Gilău – Râșca – Beliș – Mărișel și retur;
  • sâmbătă, 21 iunie, DJ 103K Căpușu Mare – Agârbiciu – Râșca (sector închis circulației publice în intervalul orar 10.20 – 17.40). Traseu de ocolire: Râșca – Beliș – DN 1 și retur;
  • duminică, 22 iunie, DJ 107R Făget (limită cu municipiul Cluj-Napoca) – Sălicea (intersecție du drumul județean DJ 103Z) (sector închis circulației în intervalul orar 6.50 – 12.10). Traseu de ocolire: str. Făgetului – DN 1 – Tureni (DJ 103G) – Sălicea (DJ 103Z) – Ciurila și retur.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.