Război rece în ape fierbinți

Nu știu alții cum sunt, dar eu mă tot minunez cât de mult s-a schimbat situația geopolitică în timpul vieții mele. Istoria pe care am învățat-o la școală era centrată pe continentul care la acea oră părea a fi cel mai puternic și mai important la scară planetară. Desigur, ați înțeles că este vorba despre Europa, „bătrânul continent”, leagănul civilizației mondiale și stindard al tuturor progreselor culturale, politice și sociale ale umanității.

La acel moment, Europa era locul în care avuseseră de curând loc două devastatoare războaie mondiale. Ca o tristă moștenire a celui de-al doilea război mondial, Europa era locul de învecinare și confruntare a celor mai formidabile alianțe militare di istoria umanității: NATO și Pactul de la Varșovia. Dar, oricum am lua-o, și chiar cu stagnarea blocului comunist, Europa era în continuare una dintre locomotivele economiei mondiale (cealaltă fiind, după cum bine vă închipuiți, S.U.A.).

Situația a continuat în felul acesta până la pragul anului 1990 (Europa fiind o destinație prioritară pentru investițiile planetare, iar dolarul S.U.A. monedă universală de plată și tezaurizare). După care situația a început să se schimbe rapid. Este suficient să menționăm că 1990 China nici măcar nu apărea în clasamentul primelor economii ale lumii, în timp ce situația din 2020 o plasează la egalitate cu UE și cu S.U.A. Aceasta, în termeni de produs național brut. Fiindcă în termeni de PPC (putere paritară de cumpărare, bazată pe un calcul simplu: câte cumpărături pot face cetățenii cu o unitate monetară locală) situația este cu totul alta: China a depășit demult S.U.A.

Adevărata ierarhie a națiunilor nu este neapărat ierarhia după volumul producției locale. În clasamentul PPC, India este peste Japonia și Germania, iar Rusia, Indonezia și Brazilia stau deasupra Regatului Unit și Franței. Ceea ce dovedește că nu mărimea contează, ci felul în care utilizezi instrumentul respectiv… De unde putem trage o învățătură foarte importantă: țări cu sute de milioane sau chiar miliarde de locuitori, au de fapt o populație mai puțin nemulțumită decât le-ar conveni celor care doresc să tulbure apele în folosul lor propriu.

Iar cele mai importante națiuni ale momentului din acest punct de vedere se află concentrate în sud-estul asiatic. Sunt națiuni cu creștere uluitoare a populației, cu dezvoltare economică explozivă, cu un ritm al modernizării care taie respirația. Indonezia, Filipine, Vietnam, Malaiezia au deja o populație care este dublul populației S.U.A., mai mare decât populația UE, o creștere economică susținută care le conferă statutul de „tigri asiatici” – dar mult mai mari decât Coreea de sud, Taiwan sau Singapore. Pe lângă aceasta, respectivele națiuni au PPC și IDU (indice de dezvoltare umană) mult superioare statisticii rudimentare bazate pe produsul național brut.

Și mai e ceva: toate aceste națiuni au fost timp de secole sub jugul colonial al puterilor occidentale. În consecință occidentalii, inclusiv S.U.A., nu sunt prea iubiți în zonă (gândiți-vă doar la ce simt vietnamezii legat de acest subiect), iar jocurile lor geo-politice nu fac decât să crească îngrijorarea națiunilor din sud-estul asiatic. Îngrijorarea este cu atât mai mare, cu cât o alianță precum AUKUS (Australia, United Kingdom + US) este acum lansată cu mult tam-tam, cu vârful lăncii orientat către China, care este următoarea țintă în paranoia americană de dominare absolută a planetei.

Știm de ceva vreme un lucru pe care l-am văzut cu ochii mei, și l-am și împărtășit: viitorul umanității este în bazinul Pacificului, mai ales în estul și sud-estul asiatic. În acest fel trebuie să înțelegem deciziile recente ale administrației S.U.A., care dovedesc că acestea nu se pot desprinde de vechile apucături de jandarm mondial. Jandarm care nu se dă în lături de la nici un fel de echilibristică conceptuală și verbală pe teme de democrație, relații militare și raporturi comerciale pentru a încerca să țină sub control o regiune atât de vastă și de vânjoasă.

S.U.A. sunt precum bunul senator roman Cato cel Bătrân, care își încheia fiecare discurs proclamând: „Carthaginem esse delendam ” (Cartagina trebuie distrusă). În viziunea americană, orice națiune care are curajul de a practica o politică independentă, centrată pe propriile interese trebuie musai să fie, dacă nu distrusă, cel puțin pusă „cu botul pe labe”. Și nimic nu înfurie mai abitir establishment-ul american decât imposibilitatea de a-și impune voința asupra națiunilor a căror stea strălucește sus în aceste zile. Rusia este mai puternică ca oricând, iar China a făcut progrese uluitoare și nu are nici o emoție în cazul unui conflict cu S.U.A.

Mai mult, țările din regiune nu sunt dornice să slugărească la americani. Aceștia au drept aliați tradiționali Japonia, Coreea de sud și Australia, cu armate mult inferioare vecinilor lor. Taiwan-ul este de partea americanilor doar cu jumătate de gură, fiindcă în orice clipă pot să apară „omuleții verzi” chinezi. Așa că o alianță cu australienii cei dintr-o bucată și cu îndepărtatul Albion nu este decât un motiv în plus pentru agitarea apelor, și așa tulburi, ale scenei geopolitice mondiale.

Singurii pierzători sunt europenii, care și-au clădit întreaga schemă de securitate pe prezența yancheilor. Trădarea din contractul Australiei pentru submarine franceze nu este decât un episod minor din această colosală schimbare de orientare a politicii și strategiei militare americane din bazinul atlantic în bazinul pacific. Dezamăgirea și îngrijorarea europenilor crește chiar mai mult decât scăderea interesului americanilor pentru continentul care este rădăcina a tot ce există în S.U.A.

Peste apele calde ale Oceanului Pacific bate vântul înghețat al războiului rece.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.