Răsfăț de Ziua Copilului: ateliere de creație, parade cu mici sportivi, o defilare de modă și momente de folclor pe 1 Iunie + mâncare bună și multe alte surprize

Autor  admin   în       2 luni în urmã  

Consiliul Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul local Câmpia Turzii, organizează în perioada 30 mai – 1 iunie 2025 o nouă ediție a târgului dedicat artizanilor și producătorilor locali, sub egida brandului „Produs de Cluj”.

Potrivit CJ Cluj, evenimentul va avea loc în Parcul Berc din Câmpia Turzii și va marca, în același timp, Ziua Internațională a Copilului, sărbătorită cu activități speciale pentru cei mici.

DECLARAȚIE

„Ne bucurăm că păstrăm tradiția de a celebra ‘Ziua Copilului’ printr-un eveniment dedicat în întregime celor mici. Copilăria este perioada magică în care fericirea vine din cele mai simple lucruri, iar râsul, jocurile și curiozitatea definesc fiecare zi. Amintirile din acei ani – cu bunici, prieteni sau aventuri de neuitat – rămân pentru totdeauna în sufletul nostru. Într-o lume tot mai agitată, aceste momente de bucurie autentică ne reamintesc de lucrurile cu adevărat importante”.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj

Pe lângă târgul de produse alimentare și artizanat, publicul va putea participa la o serie de activități dedicate copiilor. În Parcul Berc vor prinde viață ateliere interactive de creație, parade pline de energie cu sportivii ghirișeni, o defilare de modă cu mici modele în cadrul CityFashion Kids și multe jocuri și surprize potrivite pentru toate vârstele.

Ziua de 1 iunie va fi animată de micii artiști din zonă, care vor urca pe scenă cu momente de folclor și muzică ușoară, alături de interpreți consacrați din județul Cluj.

În plus, un parc de distracții modern va aduce zâmbete și adrenalină, în timp ce părinții se pot relaxa și bucura de preparate proaspete la grătar, pregătite de maeștri în arta petrecerilor în aer liber.

Programul târgului: zilnic, între orele 10:00 și 23:00.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.