RANDĂRI. Proiect major al Clujului, de 60 de milioane de euro: parc, două parkinguri, străzi “smart”. A, și să nu uit: stație de metrou!
Unii dintre clujeni se simt haioși folosind, pe Facebook, expresii care conțin cuvântul “metrou”. “Am venit cu metroul”, “am coborât din metrou”, “sunt în stația de metrou”. Ei bine, în cadrul proiectului despre care vorbim astăzi este prevăzută o stație de metrou. Și nu e glumă.
Proiectul este cel de modernizare a zonei dintre Expo-Transilvania și podul IRA, realizat de o companie din București. Totul urmează să fie dezbătut săptămâna viitoare de urbaniștii clujeni. Este, în fapt, un studiu de fezabilitate cu elemente din documentația de avizare a lucrărilor de intervenții. 354 de pagini de document, cu două scenarii propuse, din care Primăria va alege cel mai potrivit.
„Regenerarea zonei verzi ExpoTransilvania, amenajarea în baza conceptului walkable and smart-city a străzilor adiacente și construire parking” pentru obiectivele de investiții:
1. Parcul Aurel Vlaicu
2. Walkable-city – străzi urbane
3. Construire parking în zona de intervenție
Ca să înțelegeți cât de mare este dimensiunea proiectului: valoarea totală a investiției este de 298 de milioane de lei, TVA inclus, adică aproximativ 60 de milioane de euro.
13,7
hectare are întregul teren studiat de bucureștenii de la FIP Consulting.
Pe scurt, urmează să se construiască două parkinguri: unul suprateran, cu nouă niveluri, două subterane, parter, cinci deasupra pământului (nod intermodal IRA, 308 locuri auto și 103 pentru biciclete), dar și unul subteran, cu două niveluri subterane și parter (parking Expo Transilvania, 268 de locuri auto, 20 moto, 320 velo).
Durata estimată de realizare a obiectivelor de investiţie: 36 luni, din care doi ani este execuția propriu-zisă. Să ne setăm ceasurile: 2026. Hm…
Străzile din zonă urmează să devină smart, cum este deja una pe acolo, Molnar Piuariu. Celelalte vizate sunt Ialomiței, Teleorman, Dâmboviței, Tribunul Vlăduțiu, Abrudului și Cojocnei, în întregime sau doar segmente.
Mare parte a spațiului este în domeniul public, nu însă și o parcelă de 14.112 metri pătrați, deținută de Nervia Center, companie care avea un proiect imobiliar în zonă și cu care Primăria s-a judecat în instanță. Studiul spune că Nervia va primi despăgubiri de 17,4 milioane de lei.
Parcul Aurel Vlaicu va fi generos și va avea stație de metrou, dar și zone de agrement și de picnic, alei, mobilier urban și stâlpi de iliuminat cu tehnologie LED. De asemenea, se vor amenaja terenuri de sport: unul de fotbal și unul de baschet.
S-a propus inclusiv instalarea unui avion în parc, probabil pentru joacă, denumit Avion Monstrum.
“Din punct de vedere recreativ, modernizarea și extrinderea parcului cu o bogată vegetație lemnoasă, dar și cu dotări adecvate destinderii va permite, chiar și zilinc, acea evadarea prin care individul iese din mediul său obişnuit”, se arată în documentație.
Marți, arhitecții din comisia tehnică a Primăriei vor avea ocazie să ceară modificări la acest proiect. Sau să se declare de acord cu el.