Rămâne cum am stabilit. Tramvaiul își pierde beneficiile (ipotetice) pe Barițiu

Scriam în urmă cu trei săptămâni despre situația de pe strada George Barițiu. Șoferii care vin dinspre Piața Mihai Viteazu și dinspre strada Horea nu pot ajunge spre centru pe strada Regele Ferdinand, închisă pe un sens, astfel că se aglomerează cu toții pe Barițiu. Iar acolo a apărut un scuar menit să avantajeze tramvaiele. Nimic greșit, doar că felul în care se circulă este defectuos, mai cu seamă că disciplina din trafic lasă de dorit. Artera unde se află mai multe clădiri ale Universității Tehnice a devenit una de evitat pentru conducătorii auto. O bandă era plină, la orele de vârf, de la un capăt la altul, iar scuarul era forțat permanent de șoferii cu tupeu, tolerați de poliția rutieră. În aceste condiții, tramvaiul nu beneficia de avantajul oferit prin decizia comisiei.
Am semnalat situația celor din Primărie. Le-a luat trei săptămâni, dar până la urmă au luat o nouă decizie. Tramvaiul își pierde beneficiile, iar șoferii vor avea din nou două, respectiv trei benzi, la semafor.
“S-a discutat în comisia de circulație, se revine la situația anterioară, dat fiind faptul că acolo sunt niște ambuteiaje și niște aglomerări. S-a decis deja în comisia de circulație, se va implementa în perioada următoare. Vor rămâne două benzi”, a anunțat Boc, la radio Napoca FM.
E limpede, călătorii din tramvaie trebuie avantajați, însă poate că – până la urmă – comisia de circulație va găsi o soluție mai bună și va urmări implementarea ei.