Raiul nunților. Pensiune turistică și cort de evenimente, dar și piscină, pe aproape 4.000 mp
Un proiect imobiliar cu o pensiune turistică, foișor, cort pentru evenimente și piscină va fi discutat, joi, 20 aprilie, în ședința Comisiei de urbanism din Consiliul Județean Cluj. Proiectul va fi edificat în localitatea Rîșca, iar acum se află în faza avizului de oportunitate necesar elaborării PUZ.
Beneficiarii acestei investiții sunt soții Maria și Lucian Traian Todea. Proiectul a fost realizat de s.c. Progis Consulting Arhitectură, Urbanism, Structură, Instalații s.r.l. din Gilău.
Construcțiile propuse constau în 3 corpuri de clădire, respectiv o pensiune turistică cu regimul de înălțime D+P+2M și două anexe – un foișor cu regim de înălțime P (parter) și un cort pentru evenimente.
Zona studiată este formată dintr-o singură parcelă și este situată în extravilanul comunei Rîșca, satul Rîșca.
3.935
de metri pătrați este suprafața de teren propusă pentru introducerea în intravilan.
Conform memoriului justificativ, amenajările existente vor fi păstrate, dar vor fi parțial reconfigurate în vederea corelării lor cu obiectivul propus. La final, acestea vor cuprinde alei, scări exterioare, trotuare de acces, alei carosabile, parcări exterioare, un teren pentru activități sportive și o piscină de mici dimensiuni.
Alei carosabile propuse: 266,55 mp (6,77% din suprafața totală);
Alei și trotuare pietonale propuse: 230,06 mp (5,85%);
Parcări propuse: 87,50 mp (2,22%);
Spații verzi amenajate: 2834,38 mp (72,03%).
Cu cine se învecinează parcela studiată:
- la nord – două proprietăți private și încă un teren extravilan;
- la vest – teren proprietate privată;
- la sud – DJ 103 K, urmat spre sud de proprietati private, intravilan;
- la est – teren proprietate privată, extravilan.
Potrivit documentației, accesul la teren se face din drumul judetean 103 K, asfaltat.