Radu Rațiu, vicepreședintele CJ Cluj: „Securitatea vine de la NATO, stabilitatea economică de la UE”

Autor  admin   în       12 ore în urmã  

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Radu Rațiu, a votat duminică, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, în satul său natal, Păniceni, însoțit de copiii săi și de bunica sa în vârstă de 90 de ani.

„Bunica mea a trecut prin vremuri grele, dar a rămas un susținător ferm al valorilor democratice”, a spus Rațiu.

Într-o declarație după ieșirea de la urne, liderul liberal a evidențiat legătura dintre siguranța națională și parteneriatele strategice ale României: „Este foarte important să avem securitate națională, iar acest lucru numai NATO îl poate asigura. Și este foarte important să avem securitate economică, iar acest lucru se poate numai cu ajutorul Uniunii Europene.”

Radu Rațiu a încurajat prezența masivă la vot, considerând că implicarea cetățenilor este esențială pentru direcția țării: „Fiecare vot contează. E momentul în care ne decidem viitorul – și ca națiune, și ca parte a Europei.”

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.