PUZ-ul pentru școala din Bună Ziua, aprobat. Emil Boc: „642 de elevi vor avea o casă școlară nouă”
Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat, vineri, 25 iulie, în ședință extraordinară, Planul Urbanistic Zonal pentru prima școală publică din cartierul Bună Ziua. Primarul Emil Boc a anunțat, la începutul ședinței, că semnarea contractului este planificată imediat după adoptarea PUZ-ului și că lucrările pot începe curând.
„Am și planificat semnarea contractului, astfel încât să ne apucăm de treabă. Durata de execuție este de 22 de luni: 4 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuție. După aceste 22 de luni, 642 de elevi vor avea o casă școlară nouă în Bună Ziua! Cu 27 de săli de clase, laboratoare, sală de sport, sală de lectură, sală de mese, parcare subterană, cabinete medicale, reabilitate energetic, școala după ultimele standarde în domeniu. Adică o școală ca la carte, cum se spune, și pe măsura investițiilor performante pe care le facem în domeniul educațional la Cluj.”
Terenul destinat construcției are peste 16.000 mp și este situat pe strada Bună Ziua.








