Propunerea ecologiștilor: bariere la intrarea în Pădurea Hoia
O echipă multidisciplinară a studiat, anul trecut, Pădurea Hoia-Baciu și a transmis un mesaj la dezbaterea publică pe buget organizată de Primărie. Loredana Peca a luat cuvântul la întâlnirea din Sala de sticlă și a cerut 200.000 de lei din buget pentru realizarea unui studiu de fezabilitate privind modul în care poate fi protejată această zonă prețioasă a Clujului. A spus că este nevoie de bariere la intrări, astfel încât să nu poată pătrunde oricine, oricând; de asemenea, a solicitat restricții urbanistice, valorificarea unui sit arheologic cu descoperiri din epoca neolitică și a poienii cu peri sălbatici bătrâni.
Emil Boc a fost interesat de propunere și a spus că este de acord cu barierele, dar că acest demers trebuie bine studiat din punct de vedere juridic.
„Vom lucra împreună cu primăriile din zona metropolitană ca această pădure să fie pusă în valoare”, a promis Boc.
În discuție a intervenit și Andreea Mureșan, șefa biroului de strategii urbane din Primărie, care a vorbit despre un masterplan pentru Pădurea Hoia-Baciu. Aceasta are 430 de hectare, din care 280 de hectare sunt pe teritoriului unității administrativ-teritoriale Cluj-Napoca. Restul sunt la UAT-urile Florești și Baciu. Documentația va intra în dezbatere publică în prima parte a acestui an. Municipalitate are mai multe propuneri pentru acest areal; o parte ar urma să devină “pădure-parc”, adică o intervenție minimă de amenajare și dotare cu băncuțe sau puncte de observație, un model experimentat și în Făget.
În Hoia există și un proiect al Consiliului Județean, de extindere a Muzeului Satului. Acesta însă evoluează extrem de încet spre deloc.