Propunere simpatică: stâlpișori colorați lângă școli. „Conduce la întărirea stimei de sine”
Clujenii contribuie la înfrumusețarea orașului. Deocamdată, destul de puțin, dar există speranțe că implicarea lor va fi tot mai mare. Vă propunem să trecem în revistă câteva dintre proiectele din programul de bugetare participativă online, relansat de Primărie după un an de pauză.
Astăzi vă invităm să analizați ideea lui Flavio-Gino Tramonte, un tânăr de origine italiană care are 26 de ani. Proiectul lui Flavio privește colorarea stâlpișorilor de pe trotuare în preajma instituțiilor de învățământ.
“Propun colorarea stâlpișorilor din preajma creșelor, grădinițelor și școlilor, liceelor pentru a crea un mediu atractiv, colorat, vioi pentru copiii din Cluj-Napoca”, spune Tramonte. Astfel de stâlpi, colorați sau chiar pictați, există în mai multe orașe ale lumii.
Costul implementării proiectului a fost estimat la 30.000 de euro. “Includerea diferitelor forme de artă (pictură, muzică, dans, teatru, etc) în viața elevului conduce la o deschidere către nou, la întărirea stimei de sine, la sporirea dorinței, precum și a capacității de a fi creativ. Arta a avut mereu rolul de a lăsa omul să fie creativ, să se descopere pe el, să își descopere aptitudinile, abilitățile și capacitățile, arta a reușit mereu să ne facă să comunicăm, să fim deschiși, fără prejudecăți, ne-a ajutat mereu să îl înțelegem mai bine pe cel de lângă noi. Acest proiect să fie implementat la cât mai multe unități de învățământ.”, a mai precizat tânărul.
Programul bugetareparticipativă.ro abundă de idei interesante, însă există și unele care nu sunt de competența Primăriei sau aflate în diverse faze de implementare. Municipalitatea evaluează proiectele, iar peste 38 de zile este prevăzută să înceapă prima etapă a votare.