Propunere de reintroducere a vaccinării în școli și grădinițe. Ar fi util?

Autor  admin   în       1 lunã în urmã  

Deputatul clujean Ovidiu Cîmpean a relansat tema reintroducerii vaccinării în școli și grădinițe, în cadrul Congresului Național de Medicină Școlară și Universitară, desfășurat la Cluj-Napoca. Parlamentarul susține că România are „șansa unică de a ajunge la toți copiii într-un cadru organizat și sigur”, iar școala este locul în care trebuie să aibă loc prevenția activă.

„Reintroducerea programelor de vaccinare în școli și grădinițe este nu doar oportună, ci absolut necesară”, a declarat Cîmpean. Potrivit acestuia, astfel de programe pot asigura un acces real și egal la imunizare, dar și un instrument eficient de combatere a dezinformării: „Putem construi un scut real împotriva bolilor prevenibile prin vaccinare”.

De ce vaccinarea în școli

Argumentul principal adus de deputat este că în mediul școlar pot fi organizate campanii coerente, controlate, care să permită informarea corectă a părinților și copiilor, dar și supravegherea medicală adecvată. Ovidiu Cîmpean a reamintit și inițiativa sa legislativă privind vaccinul anti-HPV gratuit pentru tinerii între 11 și 26 de ani, pe care o vede integrată într-un program mai amplu de prevenție.

Propunerea nu vine însă fără provocări. Vaccinarea în școli a fost în trecut un subiect sensibil în România, iar dezbaterile din jurul vaccinurilor, mai ales după pandemie, au polarizat opinia publică.

Sănătatea mintală, o altă prioritate

În același discurs, deputatul clujean a pledat pentru introducerea sprijinului psihologic în școli, cu programe adaptate pentru identificarea timpurie a problemelor emoționale și pentru formarea cadrelor didactice. „Nu putem vorbi despre sănătate în școli fără a aborda sănătatea mintală”, a punctat el.

About