Proiectul unui restaurant cu piscină, bar și un corp tehnic, propus pe un teren de aproape 1,2 hectare
Membrii Comisiei tehnice de urbanism vor dezbate, în ședința de joi, 20 iunie, de la Consiliul Județean Cluj un proiect care prevede construcția unui mic complex format dintr-un restaurant cu piscină, bar și un corp tehnic, în satul Săndulești, comuna cu același nume.
Distanța dintre Cluj-Napoca și Săndulești este de aproximativ 30 de kilometri și poate fi parcursă cu mașina în 40-50 de minute.
Proiectul se află acum în faza obținerii avizului de oportunitate (AO) din partea CTATU. Beneficiarii investiției sunt persoane fizice: Maria și Ioan Feher + Raluca Florentina și Adrian Laurențiu Borza.
11.600
de metri pătrați este suprafața totală a terenului studiat; amplasamentul se află în extravilanul localității Săndulești.
Potrivit proiectantului, zona are un potențial ridicat de dezvoltare datorită amplasării sale geografice, fiind în apropierea obiectivelor turistice Cheile Turzii si Cheile Turenilor.
Terenul de amplasament se află în extravilanul localității Săndulești, comuna Săndulești, județul Cluj. Imobilul are o formă aproximativ dreptunghiulară, cu unele neregularități.
Regim de înălțime maxim: S+P+1E
Proiectantul propune amenajarea terenului prin construirea unor ziduri de sprijin de beton; se vor construi rigole de beton pe parcelă spre limita de proprietate S-E (DJ 103G), se vor face lucrări de taluzare a pământului pentru crearea de drumuri și platforme pietonale/terase pe parcelă.
În prezent, terenul nu este construit. Parcela se învecinează pe latura lungă S-E cu DJ 103G care duce spre Cheile Turzii prin comuna Mihai Viteazu.
CITAT
„Parcela are posibilități de conectare prin accesul la DJ 103 G. Documentația de față este în acord cu posibilitățile de dezvoltare ale zonei, propunând unele funcțiuni pentru turism: alimentație publică și agrement. Proximitatea unor obiective turistice precum Cheile Turzii si Cheile Turenilor oferă un potențial de dezvoltare al zonei”.
Fragment din memoriul tehnic al proiectului din localitatea Săndulești.
Vecinătăți
- La sud-est – drum județean DJ 103G;
- La sud-vest – proprietate privată, cad 50609;
- La nord-vest – proprietate privată, cad 50747;
- La nord-est – proprietate privată.
Accesul pe teren nu se modifică și se va face pe drum judetean de pe latura sud-estică a parcelei. Conform documentației tehnice, parcările pentru autovehicule se vor amplasa integral pe proprietate, cu dispunere în paralel cu axul drumului.
În documentația tehnică se arată că toate costurile investiției vor fi suportate integral de către beneficiari (investitori privați). Proiectul acestei lucrări a fost realizat de s.c. Albonti Arhitecti s.r.l. din Cluj-Napoca.
Foto main: imagine cu caracter ilustrativ
Sursa foto text: Albonti Arhitecti