Proiectele care se finalizează, la Cluj. Unul trebuie să fie gata de 1 Decembrie, la defilare

Se încheie anul, ar trebui să se termine și câteva proiecte publice. Primarul Clujului, Emil Boc, a dat astăzi informații despre calendarul acestor investiții.
PODUL PORȚELANULUI
“Sunt toate șansele ca Podul Porțelanului să fie gata anul acesta, dacă nu apar complicații. Am rezolvat câteva probleme administrative împreună cu colegii mei, domnul Tarcea și domnul Poruțiu”, a spus Emil Boc, la Napoca Live. Podul Porțelanului este în grafic, dar în cel nou; așa cum știți, investiția a trecut prin aventura descoperirii unui zăcământ de sare, a refacerii studiilor geotehnice, a rezilierii unui contract și atribuirii unuia nou.
PARCUL ȘTEFAN CEL MARE
“Partea din fața Operei va fi gata până la 1 Decembrie, ca să fie gata de Ziua Națională a României, va fi o esplanadă foarte frumoasă. În spate, parcul va fi terminat până la 31 decembrie”, a explicat primarul. Lucrările au început în august 2021 și ar fi trebuit să dureze zece luni. Cu luni de iarnă, termenul s-a prelungit la un an, însă constructorul a intrat în prelungiri.
TURNUL POMPIERILOR
Proiectul este finalizat, se lucrează și la un tronson din stada Tipografiei. Termenul de finalizare pentru turn este luna aceasta, dar acest proiect a avut la rândul său peripeții. Proiectul trebuia să fie gata de doi ani, așa că s-a ajuns la rezilierea contractului cu vechiul executant și angajarea unuia nou.