Proiecte regionale, susținere națională. Reprezentantul Clujului în Comisia pentru transporturi și infrastructură

Autor  admin   în       2 luni în urmã  

Dezvoltarea Clujului pe zona de infrastructură rutieră și feroviară depinde nu doar de administrația locală sau de direcțiile regionale ale statului, ci și de susținerea la nivel parlamentar. Deputatul liberal Radu Moisin, membru în Comisia pentru transporturi și infrastructură a Camerei Deputaților, își asumă acest rol în mod constant.

A urmărit proiectele pas cu pas

În ultimele luni, Moisin a avut numeroase întâlniri de lucru cu reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj, ai CFR Infrastructură și cu mediul academic – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, în care s-a interesat de stadiul marilor investiții sau necesitatea pregătirii specialiștilor în domeniul infrastructurii.

„Sunt singurul deputat clujean și printre puținii ardeleni din această comisie esențială pentru infrastructura din România”, menționează Radu Moisin în raportul său de activitate.

Proiecte majore susținute în Comisie și în Parlament
• Drumul expres Cluj–Dej – elaborare studiu de fezabilitate
• Pasaj de legătură între DN1C și Parcul Industrial Tetarom III Jucu
• Centura Metropolitană TR35
• Drum expres de legătură între A3 și DN1
• Modernizarea și reabilitarea a 47 de stații CF, inclusiv Stația Dej Călători
• Electrificarea și reabilitarea liniei Cluj–Oradea–Episcopia Bihor
• Metroul Cluj-Napoca, susținut în bugetul de stat pe 2025

Unele dintre aceste proiecte sunt deja finalizate. Cel mai recent, drumul expres 4, tronsonul de 5 km care leagă Autostrada Transilvania de DN1.

Moisin a fost implicat în avizarea bugetului de stat pentru anul 2025, în cadrul Comisiei pentru Transporturi, unde a urmărit ca proiectele Clujului să fie prinse cu finanțare.

Prezență în teritoriu și dialog cu instituțiile

Pe lângă activitatea legislativă, deputatul a avut întâlniri de lucru cu Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj și CFR Infrastructură, unde a discutat despre stadiul proiectelor și despre blocajele administrative care pot fi deblocate prin intervenții legislative.

La UTCN, Moisin a abordat tema legăturii dintre sistemul de învățământ tehnic și necesarul real de specialiști în infrastructură, alături de prof. Nicolae Burnete, prof. Ioan Așchilean și dr. ing. Mihai Dragomir.

Activitate parlamentară (ultimele 6 luni)
• 13 propuneri legislative inițiate
• 42 întrebări și interpelări
• 46 participări la ședințe ale Camerei Deputaților
• 9 ședințe comune cu Senatul
• 7 luări de cuvânt și declarații politice

Radu Moisin este și vicepreședinte al Grupurilor de prietenie parlamentară cu Franța și Grecia, respectiv membru în grupurile cu Croația și Comisia de validare.

About