Proiecte pentru nordul Clujului. Se propun două sensuri giratorii noi, suspendate sau subterane

Autor  Ionel Lespuc   în       2 years în urmã  

Primarul Clujului a vorbit astăzi, din nou, despre zona de nord a orașului, una care se va moderniza accelerat. Apar proiecte private noi, iar autoritățile propun proiecte publice care să vină în sprijinul cetățenilor care le vor popula.

Una dintre soluțiile anunțate de Emil Boc a fost un pasaj subteran sau suprateran pe Calea Baciului, conectat cu viitorul pod pestea calea ferată de la Tăietura Turcului. Pentru noul pod s-a semnat deja contractul de execuție, face parte din calea ferată electrificată Cluj – Poieni, pentru care sunt bani din PNRR. Astăzi, Boc a spus că pasajul nu va fi realizat de Primărie, ci este în studiu la DRDP – Direcția Regională de Drumuri și Poduri, parte din CNAIR. “Nu știu care va fi soluția”, a menționat Emil Boc.

În schimb, primarul a vorbit despre un viitor proiect menit să sprijine mobilitatea din zona de nord a Clujului. “Domnul viceprimar Tarcea se ocupă și îi mulțumesc pentru implicare. Dorim să realizăm pe strada Oașului, în zona Auchan, un pasaj sau un sens giratoriu extins, pentru că știm cu toții dificultățile de la intersecția cu Valea Chintăului”, a subliniat edilul șef. Proiectul acesta nu va prinde însă viteză maximă, nu vă bucurați prea tare, până când nu se va începe și investiția privată din zona sensului giratoriu. Acolo există un plan urbanistic aprobat, iar una dintre obligațiile asumate de dezvoltator, Lucarom Impex, a fost să doneze spațiu pentru lărgirea Bulevardului Muncii.

2.221

de metri pătrați se donează pentru lărgirea Bulevardului Muncii și a străzii Byron. Annadona Residence este proiectul societății Lucarom Impex SRL, a omului de afaceri Luca Tîrnovean. Proiectant general este EKTRA STUDIO SRL.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.