Proiecte de peste 800.000 de lei, aprobate în ședința CJ Cluj
Consiliul Județean Cluj a aprobat, în cadrul ședinței extraordinare de luni, 10 iulie, trei proiecte de hotărâre ce vizează dotarea, din fonduri nerambursabile, a unor servicii sociale rezidențiale din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC Cluj). Instituția se află în subordinea forului administrativ județean.
DECLARAȚIE
„Facem tot ceea ce ține de noi pentru a veni în sprijinul persoanelor aflate în nevoie și pentru a aduce un plus de bunăstare în viața acestora. În plus, urmărim ca în acest scop să atragem cât mai multe finanțări nerambursabile, din surse externe sau guvernamentale, astfel încât banii din bugetul nostru să poată fi folosiți cât mai eficient, în beneficiul clujenilor”.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj
Astfel, prin intermediul celor trei proiecte de dotare a Căminului pentru persoane vârstnice Recea Cristur, a Casei de Tip Familial „Perlino” Cluj-Napoca respectiv de dotare și modernizare a Complexului de Servicii Sociale Câmpia Turzii se urmărește achiziționarea pentru aceste servicii sociale de echipamente specializate moderne.
830.742
de lei este valoarea cumulată a celor trei proiecte.
Acestea vor contribui la creșterea calității vieții beneficiarilor DGASPC, atât în ceea ce privește componenta de recuperare cât și cea de echipare cu aparatură modernă a cabinetelor medicale, a bucătăriilor și blocurilor alimentare, spălătoriilor, dormitoarelor și spațiilor comune.
În valoare totală cumulată de 830.742 de lei, cele trei proiecte vor fi finanțate în proporție de 90% din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, cofinanțarea de 10% urmând a fi asigurată de Consiliul Județean Cluj.