Proiect spectaculos în vecini: un complex termal ultramodern în valoare de peste 40 de milioane de euro a fost avizat. La Cluj, aquaparkul bate pasul pe loc

A fost semnat contractul de finanțare pentru realizarea Grădinii termale Ioșia, un proiect ce va transforma o parte din actualul Ștrand Ioșia într-un complex modern de relaxare, informează Biroul de presă al Primăriei Oradea.
Investiția are o valoare totală de 214 milioane de lei, din care 62 de milioane sunt fonduri nerambursabile. Între timp, aquaparkul de la Cluj se află în faza de aprobare a documentației tehnice (studiu de prefezabilitate, de fezabilitate și indicatori tehnico-economici). Luna aceasta ar fi trebuit să fie aprobat studiu de fundamentare, care să arate Primăriei soluția pentru realizarea investiției, dar documentul nu a fost inclus pe ordinea de zi a Consiliului Local.
Potrivit sursei, proiectul bihorean a fost depus spre finanțare din fonduri europene de către Primăria Municipiului Oradea prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională la Agenția de Dezvoltare Regională prin Programul Regional Nord-Vest 2021 – 2027, apelul de proiecte 713 „Îmbunătățirea infrastructurii de turism, în special în zone care dispun de un potențial turistic valoros, inclusiv îmbunătățirea accesului către resursele și obiectivele turistice”, transmite Agerpres. Acest apel de proiecte a fost dedicat mediului urban.

214.590.757,59
de lei, inclusiv TVA, reprezintă valoarea totală a proiectului este de 214.590.757,59 lei (TVA inclus), din care finanțarea nerambursabilă este de 62.103.749,99 lei (inclusiv TVA)
Durata de execuție este de doi ani de la semnarea contractului de lucrări.
În acest moment, proiectul tehnic este finalizat, urmând a fi lansată achiziția execuției lucrărilor.
O parte din actualul Ștrand Ioșia, construit în anii ’80, va fi transformată într-o grădină termală modernă. Această grădină termală va deservi locuitorii municipiului Oradea și turiștii care vor veni aici pentru relaxare, fiind prevăzută cu bazine interioare și exterioare, bar cu servire din apă, platforme pentru plajă, zonă de spa, sală de fitness, punct de alimentație publică cu grupuri sanitare și numeroase spații verzi, amenajate cu plante specifice microclimatelor din jurul zonelor cu apă termală și un ponton pentru plajă pe malul Crișului Repede.
Reconfigurarea incintei actualului Ștrand Ioșia prevede că o treime din teren se va păstra ca ștrand, rămânând destinată seniorilor orașului, iar pe două treimi din teren, spre latura sudică, se va amenaja grădina termală. Astfel, dacă suprafața totală aparținând incintei ștrandului existent este de 45.084 mp, grădina termală va ocupa o suprafață de 32.405 mp.
Pe latura sudică, se propune amenajarea unei parcări cu 147 de locuri, din care 6 locuri pentru persoane cu dizabilități, 8 pentru încărcare electrică și locuri pentru biciclete.
Foto: Facebook Primăria Oradea