Proiect imobiliar de mari dimensiuni lângă Cluj: se propune un cartier cu 45 de case pe o suprafață de aproape 20 de hectare

Autor  Tudor Știrbu   în       4 luni în urmã     11958 Vizualizări.  

Specialiștii în urbanism din cadrul Consiliului Județean Cluj vor dezbate, în ședința de miercuri, 24 iulie, un proiect imobiliar de mari dimensiuni propus pe o suprafață totală de aproape 20 hectare în satul Pădureni, comuna Chinteni. La un pas de Cluj, cum s-ar zice. 

197.549

de metri pătrați este suprafața totală propusă pentru acest proiect; din această suprafață, 20.300 mp sunt în intravilan, iar 177.249 mp sunt în extravilan.

Beneficiarii investiției doresc să introducă în intravilan suprafața de aproape 18 hectare pe care să o alăture celei din intravilan, după care să dezvolte un cartier de case pe cel puțin 45 de parcele.

Proiectul se află acum în faza elaborării PUZ „Introducere în intravilan și înființare comunitate sustenabilă prin construirea unui ansamblu de locuințe și funcțiuni”.

17

parcele se află în faza inițială a proiectului imobiliar din satul Pădureni, comuna Chinteni; după intrarea în intravilan și splitarea celor 17 loturi de teren, vor rezulta 45 de parcele pe care se vor construi case.

Potrivit memoriului explicativ, terenul nu conține nicio construcție existentă și este liber de sarcini.

Proprietari: 

  • Dragoș Constantin Grasu;
  • Cornel Marian;
  • Ioan Marian;
  • Letiția Staniște;
  • Floarea Rus;
  • Liana Mirela Moldovan;
  • Maria Marica;
  • Ioan Marc;
  • Vasile Marc;
  • Comuna Chinteni;
  • Parohia Ortodoxă Română Feiurdeni.

Vecinătăți:

  • nord: proprietate privată CF Nr. 74434;
  • est: proprietate privată CF Nr. 74454;
  • sud: drum local propus spre modernizare conform PUG comuna Chinteni;
  • vest: proprietate privată CF Nr. 74435, 74442.

Conform memoriului explicativ, amplasamentul va fi racordat la rețelele existente în zonă, la magistralele de pe direcția DJ109V, cu ajutorul legăturii create prin drumul de acces propus spre modernizare conform PUG.

Apa potabilă va fi asigurată prin racordarea la rețeaua publică sau prin tratarea apelor meteorice prin intermediul unei stații locale de tratare. Alimentarea cu energie electrică va fi realizată prin racordarea la rețeaua publică, iar în paralel va fi racordată la propriul sistem de panouri fotovoltaice centralizat și descentralizat amplasate pe fiecare parcelă integrate în arhitectură.

Accesul auto și pietonal pe teren va fi realizat de pe latura vestică și de pe latura sudică din drumul județean DJ 109V, pe drumul propus spre modernizare conform PUG aprobat prin HCL 8 / 08.02.2018, drum cu 1 bandă de circulație și zone de retragere pe alocuri și îmbrăcăminte de pământ.

La realizarea acestui proiect au contribuit s.c. Linie Punct s.r.l. din Cluj, ca proiectant de specialitate, și s.c. AATo Studio s.r.l., din Sibiu, ca proiectant – colaborator.

About