Profită de liberalizarea transportului. Compania cu cea mai extinsă reţea de autocare interurbane din Europa lansează primele sale rute interne în România, inclusiv din Cluj

Autor  admin   în       2 luni în urmã  

Compania care operează cea mai extinsă reţea de autocare interurbane din Europa, FlixBus, lansează primele sale rute interne în România, noua rețea conectând 50 de orașe din toate regiunile ţării.

În ce orașe poți călători

Noile rute interurbane lansate de FlixBus conectează oraşe-cheie din toate regiunile ţării, precum: Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Timişoara, Oradea, Craiova, Arad, Botoşani şi Satu Mare, asigurând legături directe între estul, vestul, nordul şi sudul României.

„Conectăm peste 50 de orașe. Dorim să contribuim şi la dezvoltarea turismului local”

Deschiderea reţelei interne FlixBus vine într-un moment-cheie pentru mobilitatea din România. Ne propunem să oferim o alternativă reală la transportul interurban tradiţional, printr-o reţea sigură, digitalizată şi bine conectată, construită împreună cu parteneri locali. Conectăm peste 50 de oraşe şi răspundem nevoii tot mai mari de opţiuni eficiente de călătorie. Ne dorim să contribuim şi la dezvoltarea turismului local, oferind acces facil către destinaţii din întreaga ţară, inclusiv zone mai puţin conectate până acum, a declarat Adrian Răşoiu, director business development, FlixBus România.

Biletele pot fi achiziţionate de pe site-ul FlixBus sau aplicaţie, din cele peste 1.000 de agenţii de turism partenere, precum şi din punctele de vânzare Selfpay.

Rutele vor fi operate în parteneriat cu transportatori locali

Potrivit sursei citate, noua reţea internă este interconectată cu reţeaua internaţională FlixBus, permiţând pasagerilor din oraşe precum Iaşi sau Oradea să ajungă în destinaţii populare din regiune, precum Sofia, Salonic sau Balcic.

Rutele vor fi operate în parteneriat cu transportatori locali şi vor conecta treptat toate marile oraşe şi principalele destinaţii turistice din ţară.

FlixBus activează în România din 2017, dar până în prezent a operat exclusiv rute internaţionale spre 15 ţări din Europa. În ultimii ani, FlixBus s-a extins la nivel global în 43 de ţări.

About